10.4 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Se deschide Grădina BIS cu un spectacol sold-out

Știri din Județ

După atâta izolare, restricții și dor de teatru, sibienii sunt așteptați la primul spectacol din această vară la Grădina BIS, vineri, 26 iunie și sâmbătă, 27 iunie 2020, de la ora 19:30. „Povestea poveștilor” este o premieră marca BIS Teatru, în regia lui Bogdan Sărătean, realizată pe baza unui scenariu inspirat din textul omonim scris de Ion Creangă, păstrând umorul, stilul șugubăț și personajele mucalite specifice operei marelui povestitor.

Protagoniștii vor fi Eminescu, Creangă și Ecateriana (Tinca) Vartic, concubina acestuia. Ei vor rememora într-o manieră savuroasă momentul așternerii pe hârtie a „Poveștii poveștilor” în vederea lecturii în cadrul cenaclului literar al Societății Junimea, unde avea să stârnească hohote de râs în rândul ascultătorilor, printre care se aflau scriitori importanți ai vremii, precum Eminescu, Vasile Pogor şi Iacob Negruzzi.

Din distribuție fac parte Dumitru Stegărescu, Andrada Grosu și Alin Turcu iar muzica este creată de Claudiu Fălămaș. Spectacolul conține limbaj licențios, fiind nerecomandat minorilor sub 16 ani. În scopul respectării normelor legale și sanitare, a fost pus în vânzare un număr mic de bilete, care s-au vândut foarte rapid.


Organizatorii oferă asigurări în privința urmării cu strictețe a indicațiilor autorităților în vederea combaterii epidemiei.
Surprizele oferite în această vară de către BIS Teatru vor continua pe 5 iulie cu spectacolul de teatru comunitar „Doi moldoveni în Ardealˮ, în cadrul proiectului Teatrul din Cartier, ce se va desfașura până în 31 iulie.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș