18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

JUDEȚUL SIBIU: Zeci de permise suspendate și sute de amenzi

Știri din Județ

În perioada 26 – 29 iunie, polițiștii sibieni au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 43 de permise de conducere, au retras 18 certificate de înmatriculare și au aplicat 564 de sancțiuni contravenționale în valoare de 176.000 de lei.

La data de 27 iunie, în jurul orei 02:00, pe raza comunei Arpașu de Jos, polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus pe DJ 105H.
Șoferul, însă, și-a continuat deplasarea 200 de metri după care s-a oprit, a abandonat autoturismul și a fugit, fiind prins rapid de către polițiști.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel aflat la volan este un localnic în vârstă de 31 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 27 iunie, în jurul orei 21:00, pe DJ 106, în satul Ighișul Vechi, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Agnita au depistat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Agnita, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

La data de 27 iunie, în jurul orei 22:00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Șura Mare.
Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 28 iunie, în jurul orei 01:00, pe DJ 141A, în localitatea Șeica Mare, polițiștii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 19 ani în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce este suspendat.

În aceeași situație, având dreptul de a conduce suspendat, a fost depistat un alt șofer, un băcăuan în vârstă de 33 de ani, oprit de către polițiștii rutieri pe DN 1, în afara localității Scoreiu, la data de 28 iunie, în jurul orei 11:30.

La data de 28 iunie, în jurul orei 21:00, pe DJ 106, în afara orașului Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în județul Mureș.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere.

La data de 29 iunie, în jurul orei 00:30, pe raza comunei Chirpăr, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, domiciliat în comuna Nocrich.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deține dreptul de a conduce, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 29 iunie, în jurul orei 02:00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Regele Ferdinand de către un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Rășinari.
Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă șoferul a refuzat recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc