8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Lucrări de remediere a unei avarii a conductei de distribuție apă potabilă, cu afectarea furnizării pe mai multe străzi din Cisnădie

Știri din Județ



Apă Canal Sibiu S.A. anunță că vineri, 4 septembrie ac, se va interveni pentru remedierea unei avarii apărute în cursul nopții pe o conductă principală de distribuție a apei potabile din Cisnădie. Lucrările se vor desfășura în intervalul orar 08:00 – 18:00.


Pe durata lucrărilor va fi întreruptă furnizarea apei potabile pe străzile: Florilor, Teilor, Cetății, Unirii, Cindrelului, Podului, Apărării, Târgului, Șelimbărului, Abatorului, Sibiului, Viilor, Fundătura Viilor, Transilvaniei, Uzinei, Primăverii, Mălinului, Bujorului, Aleea Căpșunilor, Stadionului Carpenului, Sub Livadă, Textiliștilor, Bradului, Progresului, Lalelelor, Filatorilor, Postăvarilor, Plopilor, Paltinului, Frasinului.


Apă Canal Sibiu S.A. cere scuze consumatorilor afectați de această măsură apărută independent de voința sa. La reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie ușor tulbure.


Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor o autospecială cu apă de utilizare menajeră ce va staționa în zona străzilor Florilor, Teilor, Aleea Căpșunilor.


Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 0800.820.220.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș