spot_img
15.2 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Prefectura județului Sibiu: „Nu am impus cenzură vreunei instituții”

Știri din Județ

Publicitate

De la începutul anului școlar, Inspectoratul Școlar județean Sibiu a transmis către mass-media date cu privire la situația COVID a cadrelor didactice, nedidactice, dar și a elevilor din județul Sibiu.

Inspectorul școlar, profesorul Constantin Dincă a revenit astăzi cu un comunicat de presă prin care menționează faptul că rapoartele COVID nu vor mai fi transmise de către Inspectoratul Școlar județean Sibiu ci de vocea unică a Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

Acesta face referire la Hotărârea nr. 16 din 4.04.2020 a CJSU.

„Ieri am primit Hotărârea nr. 16 din 4.04.2020 a CJSU prin care s-a stabilit că VOCEA UNICĂ pt comunicatele de presă la nivelul județului Sibiu privind evoluția COVID – 19 este purtătorul de cuvânt la Instituției Prefectului, domnișoara Andreea Ștefan.

Începând de azi vă rog să vă adresați VOCII UNICE pt situația privind COVID-19 din unitățile de învățământ din județul Sibiu.” a declarat acesta

Prefectura județului Sibiu aduce precizări

După apariția informațiilor în presa locală, Prefectura județului Sibiu a transmis faptul că instituția nu a impus nici o cenzură, toate informațiile fiind coordonate și avizate de Grupul de Comunicare Strategică.

„În urma informațiilor apărute în presă, conform cărora Inspectoratul Școlar Județean Sibiu susține că nu au fost informați cu privire la Hotărârea 16/04.04.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, precizăm următoarele:
– Inspectoratul Școlar Județean Sibiu face parte din CJSU Sibiu, având ca membru pe inspectorul școlar general.
– Instituția Prefectului județul Sibiu nu a impus cenzură vreunei instituții, doar a solicitat respectarea legislației în vigoare.
– De asemenea, comunicările privind evoluția COVID-19 se realizează cu avizul Grupului de Comunicare Strategică. „ a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu

Mesajul Prefectului Mircea Crețu

„De mai bine de 6 luni ne confruntăm cu această pandemie și cu toate greutățile pe care le-a adus. Comunicarea privind evoluția COVID-19 la nivel național se face de către Grupul de Comunicare Strategică, iar la nivel județean prin Vocea Unică, stabilită prin hotărâre de comitet județean pentru situații de urgență la nivelul instituției prefectului. Într-o situație generală dificil de gestionat, comunicarea fiind un element cheie, este important să se desfășoare unitar și dacă tot sunt stabilite niște modalități de comunicare este util să le respectăm.” transmite Mircea Crețu, Prefectul județului Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului

Floriile, sărbătoarea Regelui care vine…