spot_img
8 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Angajat infectat cu coronavirus la McDonald’s Șelimbăr. Șefa unității acuzată de abuz

Știri din Județ

Vezi mai jos REACȚIA OFICIALĂ a McDonalds România

Conform DSP SIBIU, angajatul unui restaurant de tip fast-food din Șelimbăr a fost confirmat cu coronavirus, fiind demarată o anchetă epidemiologică.

Alți 15 colegi ai acestuia sunt în izolare la domiciliu, alături de alte 11 persoane, contacți de familie. Conform surselor Sibiu Independent, restaurantul în cauză este McDonald’s Șelimbăr.

Managerul restaurantului este acuzat de abuz în serviciu

Un reprezentant al colectivului a transmis redacției noastre mai multe nereguli cauzate de managerul unității. Acesta își acuză șefa că îi obligă să lucreze câte 10 ore pe zi, timp de 6 zile consecutive, fără plata orelor suplimentare. Aceste fapte s-ar produce de aproximativ o săptămână, imediat după ce angajatul a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

Acestea ar urma să fie reglate cu zile libere, însă doar după trecerea crizei de personal.

Reporterul Sibiu Independent a încercat să obțină o declarație oficială de la Ioana, managerul restaurantului, însă aceasta nu a dorit să comenteze nici asupra situației COVID și nici despre acuzațiile aduse de angajați.

Ziarul Sibiu Independent a cerut informații suplimentare și prin intermediul adresei oficiale de e-mail însă până la ora publicării acestui articol nu am primit nici un răspuns.

ACTUALIZARE 22 septembrie: La doar o zi după publicarea materialului, reprezentanții McDonald’s București au revenit cu lămuriri cu privire la situația COVID din restaurantul din Șelimbăr.

Unul dintre colegii noștri, angajat în restaurantul Sibiu Șelimbăr a fost testat pozitiv cu noul coronavirus și se află acum în izolare, sub supraveghere medicală. Pentru siguranța echipei și a clienților noștri, restaurantul a fost complet igienizat și dezinfectat, iar toți angajații care au intrat în contact direct cu colegul nostru se află acum în izolare.  

În ultimele luni, în conformitate cu standardele McDonald’s Siguranță+, am implementat măsuri preventive suplimentare în toate restaurantele noastre, precum creșterea frecvenței cu care toate suprafețele din restaurante sunt curățate și dezinfectate sau asigurarea de soluții de igienizare a mâinilor pentru clienți. De asemenea, am luat măsuri de precauție pentru protejarea echipei noastre – verificăm temperatura corporală a tuturor colegilor din restaurant, la fiecare schimb. Vom continua să urmărim recomandările autorităților relevante și vom lua măsurile necesare pentru a proteja sănătatea colegilor și a oaspeților noștri. Pentru a menține serviciile la aceleași standarde, programul restaurantului Sibiu Șelimbăr a fost redus, iar o parte dintre colegii noștri lucrează ore suplimentare până la reîntregirea echipei. Toate orele suplimentare efectuate vor fi plătite conform legii.” au declarat reprezentanții McDonald’s România

Prefectura județului Sibiu a confirmat faptul că într-un restaurant de tip fast-food din Șelimbăr, un angajat a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

„În ceea ce privește situația epidemiologică din cadrul unui restaurant de tip fast-food din comuna Șelimbăr, conform primelor informații primite de la Direcția de Sănătate Publică, o persoană, angajată a fost confirmată pozitiv în urma testării SARS CoV-2. În acest caz, DSP a demarat o anchetă epidemiologică. Până în acest moment s-a dispus măsura de carantină la domiciliu pentru 15 persoane contacți de serviciu și familiile acestora. În cadrul aceste anchete epidemiologice sunt în carantină la domiciliu un număr de 26 de persoane. „ a declarat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu pentru SIBIU INDEPENDENT.

Am cerut şi punctul de vedere al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu privind situaţia semnalată cu angajaţi rămaşi la serviciu care sunt puşi să lucreze 60 de ore pe săptămână, fapt ce contravine Codului Muncii.

Având în vedere solicitarea dvs. de informaţii de interes public, înregistrată la I.T.M. Sibiu sub numărul de înregistrare 13994/i28/21.09.2020, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public vă comunicăm următoarele:

Angajatorul poate stabili organizarea timpului de muncă în funcţie de specificul activităţii desfăşurate, dar cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la timpul de muncă şi de odihnă, precum şi a clauzelor prevăzute în contractul individual de muncă.

Regimul orelor suplimentare şi a muncii în zilele de repaus săptămânal sunt tratate distinct în Codul muncii. 

Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Potrivit prevederilor art. 113, alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare, repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus.

Conform dispoziţiilor art. 115, alineatul 2 din acelaşi act normativ, durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore. 

Potrivit prevederilor art. 120 din Codul muncii, munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, este considerată muncă suplimentară.

Angajatorul trebuie să ţină cont de prevederile legale referitoare la munca suplimentară, în sensul în care aceasta se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În aceste condiţii salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termen de 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia, în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.

Sporul pentru munca suplimentară, acordat în aceste condiţii, se stabileşte prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. Potrivit prevederilor art. 137, alin. (2) din Codul muncii ”în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”.

În situaţia în care repausul săptămânal se acordă în alte zile, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

Menţionăm că, în urma adresei dumneavoastră, I.T.M. Sibiu s-a autosesizat şi va efectua verificări la unitatea la care faceţi referire.„, a declarat Alexandra Tintea, purtător de cuvânt ITM Sibiu.

1 COMENTARIU

  1. Nu pot atasa poza aici, dar poate mergeti pana acolo si vedeti cum arata usa de la drive in, in special clanta si butoanele de acces. Veti putea vedea jegul antic care parca face parte din peisaj. Pe acel jeg operatorul pune mana de fiecare data cand aduce o comanda la masina….cu aceleasi manusi cu care ambaleaza mancarea…all day long. Evident, manusile nu le schimba, pentru ca i-am atras atentia unui baiat de acolo si a facut niste ochi mari…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri