Polițiștii sibieni sunt tot timpul la datorie pe drumurile județului Sibiu și veghează la buna desfășurare a traficului rutier, dar și la siguranța în trafic a tuturor participanților. Astfel, zeci de șoferi care au consumat alcool sau nu dețin permise de conducere sunt depistați cu rapiditate și „trași pe dreapta”.
La data de 9 octombrie, în jurul orei 14:30, pe raza localității Tălmăcel, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din satul Ernea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Principală, a pierdut controlul direcției de deplasare, oprindu-se în șanțul care mărginește partea carosabilă.
Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 10 octombri, în jurul orei 03:30, polițiștii sibieni au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Cristian de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în localitatea Săliște.
În urma testării alcoolscopice a celui aflat la volan a rezultat o concentrație de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului fiind întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
La data de 11 octombrie, în jurul orei 21:00, pe DN 14, în localitatea Ruși, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au depistat un sibian în vârstă de 37 de ani în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce era suspendat.