8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Dr. Lucian Dragason, noua vedetă a stomatologiei sibiene

Știri din Județ

Dr. Lucian Dragason este considerat în domeniul sănătăţii, o nouă stea în stomatologia sibiană. Tânărul medic format la Bucureşti, a ales Sibiul pentru a ajuta pacienţii de toate vârstele cu cele mai noi tehnici stomatologice. Este o fire blândă şi vorbeşte mereu calm cu oamenii, ceea ce îi atrage foarte mulţi pacienţi. Calităţile medicale indiscutabile se reflectă şi în prezenţa sa la o catedră a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Despre pacienţi şi despre viaţa de stomatolog am stat de vorbă cu noua vedetă a chirgiei dento-alveolară, dr. Lucian Dragason.

Reporter: Ce v-a determinat să alegeţi chirugia dento-alveolară?

Dr. Lucian Dragason: În facultate am avut primul contact cu cadre universitare care practică diverse manopere de natură chirurgicală (extracţii dentare, inserare de implante, extirpări de formațiuni tumorale intraorale). Unul din mentorii din facultate, care m-au  făcut să îndrăgesc această parte a stomatologiei, este domnul conferențiar Octavian Dincă, din cadrul materiei de Chirurgie OroMaxiloFacială  București, care a reuşit să insufle rigurozitatea şi plăcerea de a practica această parte minunată a medicinii dentare.

Odată ajuns în Sibiu am avut şansa mentoratului oferit de conferențiar universitar dr. Miţariu Mihai şi asistent universitar dr Miţariu Loredana, care m-a ajutat foarte mult. Ei mi-au oferit şi oportunitatea de a lucra în clinica dr. Miţariu Sib-Dent din Sibiu, strada Ştefan cel Mare nr. 6, etaj 2. Aici am putut avansa profesional în cele mai noi tehnici, alături de această echipă de medici tânără si minunată. Împreună redăm zâmbetul pacienţilor.

Îmi place să evoluez şi să nu mă plafonez de obicei şi, de aceea, acum 4 ani de zile am susţinut  examenul de rezidenţiat, la care concurenţa a fost de 5 medici dentiști pe un loc de medic rezident, examen pe care l-am promovat cu un punctaj foarte bun care mi-a dat posibilitatea de a-mi alege un loc de Medic Rezident Chirurgie Dento-Alveolară Sibiu.

Reporter: Am văzut că aţi terminat facultatea de Medină Carol Davila din Bucureşti. Ce v-a determinat să profesezi la Sibiu?

Dr. Lucian Dragason: În 2016, am ales să vin la Sibiu, decizia a fost luată de mine personal, iar colegi de-ai mei care au terminat Facultatea de Medicină Dentară la Sibiu mi-au recomandat să continui  pregătirea în Chirurgie Dento-Alveolară, lucru pe care l-am făcut în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu. Dar mai este şi legătură emoțională care m-a făcut să mă întorc în Sibiu şi anume faptul că părinţii mei au locuit mult timp în acest minunat oraş.

Reporter: Din câte am văzut, fratele geamăn este tot medic dentist. De unde dragostea pentru medicină, mai ales că aţi absolvit un liceu cu profil real?

Dr. Lucian Dragason: Da, am un frate geamăn care a continuat şi el pe aceiaşi parte chirurgicală  a medicinei dentare. Întotdeauna am avut o înclinaţie, încă din liceu,  către biologie  şi chimie, chiar dacă pregătirea  preponderentă era de 12 ore de matematică şi 12 ore de informatică în fiecare  săptămână. Decizia, când am intrat în liceu era să merg pe calea informaticii, dar în clasa a 12-a ceva s-a schimbat în decizia de a continuă pe această cale, şi anume momentul când am început să citesc o carte de fiziologia corpului uman, o carte carea aparţinea mamei mele care este asistent medical.

Reporter: Sunteţi şi asistent universitar la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, cum sunt tinerii studenţi?

Dr. Lucian Dragason: Da, doresc să insuflu studenţilor să respecte în fiecare zi decizia de a practica meseria de medic dentist. Deoarece am 29 de ani, o vârstă foarte apropiată  de studenţi,  reuşesc să mă conectez destul de bine cu ei, iar ei de cele mai multe ori doresc să lucreze cu pacienţi. Susţin alături de ei stagii chirurgicale în cadrul Facultăţii de Medicină  Dentară şi văd de fiecare dată dorinţa multora de a afla, iar de cele mai multe ori studenţii au întrebări pertinente.

Reporter: Se spune că suntem pe ultimul loc la consumul de pastă de dinţi. Vin sibienii la stomatolog la controale de rutină sau doar atunci când durerea este insuportabilă?

Dr. Lucian Dragason: Este adevărat acest aspect, dar de când reclamele la pastă de dinți din mass-media s-au sporit, sunt de părere că în toată România consumul de pastă de dinți este în creștere de la un an la altul. Dar de acum încolo este mai importantă însușirea de către pacient a unei tehnici corecte de periaj dentar. Din păcate, în cadrul efectuării stagiilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, am avut contact cu adevărat cu pacienți din medii mai puțin favorizate, care de cele mai multe ori aveau nevoie de îngrijiri intensive la nivel oral.

Reporter: Cum vedeţi chirurgia alveolară peste câțiva ani?

Dr. Lucian Dragason: Medicină Dentară are nevoie de această specialitate, deoarece la nivel oral, extracțiile molarilor de minte, inserarea implantelor dentare și alte intervenţii orale trebuie să fie efectuate de către un medic SPECIALIST DE CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARĂ! Sunt de părere că în viitorul apropiat medicii specialiști de chirurgie dento-alveloara vor realiza doar intervenţii chirurgicale, conform cu încadrarea în specialitate, astfel încât medicii specialiști să realizeze la cel mai înalt nivel această parte a medicinii dentare.

Reporter: Care sunt planurile tale de viitor?

Dr. Lucian Dragason: Doresc să mă pregătesc continuu în cadrul specialității de CHIRURGIE DENTO-ALVEOLARĂ astfel încât să ajut cât se poate comunitatea sibiană, şi să evoluez continuu în cadrul Facultății de Medicină din cadrul Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Dar viitorul îl văd mai întâi prin întemeierea unei familii, în același timp cu evoluția ascendentă profesională, desigur!

Dr. Lucian Dragason poate fi găsit la telefon 0734 374 487 la clinica dr. Miţariu SIB-DENT din Sibiu, strada Ştefan cel Mare nr. 6, etaj 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș