14.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu” intră în elita cercetării europene

Știri din Județ

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este prima universitate din România care va implementa un proiect de cercetare european de tip ERC-Consolidator.


În general, proiectele europene de cercetare, care sunt finanțate prin programul-cadru Horizon 2020 (H2020), presupun asocierea mai multor coordonatori reprezentând un consorțiu de universități și sunt selectate în funcție de capacitatea lor de a răspunde unor provocări tehnologice și sociale concrete, pe care le lansează periodic Comisia Europeană.


Spre deosebire de acestea, granturile oferite de European Research Council (ERC), unitatea de elită a programului H2020, se acordă unor echipe conduse de un singur coordonator, sunt implementate de o singură instituție-gazdă și sunt selectate după un singur criteriu: acela al excelenței științifice. Din aceste motive, ele implică un grad foarte ridicat de competitivitate și sunt recunoscute informal ca „Nobelul granturilor europene”.


Granturile ERC se desfășoară pe trei linii principale, în funcție de vechimea directorului de proiect: Starting, Consolidator și Advanced. La competiția Consolidator din acest an (ERC-2020-COG), singurul grant câștigat de o instituție din România a fost A Transnational History of Romanian Literature (TRANSHIROL), avându-l ca director pe prof. univ. dr. habil. Andrei Terian. Grantul va primi o finanțare de 1.450.000€ și va fi implementat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.


Obiectivul principal al proiectului TRANSHIROL este de a arăta că literatura română a avut întotdeauna un caracter internațional, fiind conectată de-a lungul evoluției sale la diverse rețele și comunități care depășesc frontierele etnice, geografice și lingvistice consacrate. Din acest punct de vedere, proiectul își propune să scrie nu doar o istorie transnațională a literaturii române, ci și o istorie a literaturii mondiale privite din perspectivă românească.
TRANSHIROL marchează o premieră atât la nivel local (fiind primul proiect H2020 în care ULBS este coordonator, nu doar partener), cât și la nivel național. El poate fi considerat drept cea mai semnificativă performanță de până acum a unei universități românești în domeniul granturilor europene de cercetare, în condițiile în care puținele proiecte care au mai fost câștigate până în prezent de universități din România s-au încadrat în categoria Starting.
Nu în ultimul rând, grantul TRANSHIROL reprezintă o reușită în sine. La competiția Consolidator 2020 au fost depuse 2506 aplicații, dintre care au fost selectate doar 327 de proiecte câștigătoare. Din lista granturilor câștigătoare reiese că proiectul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a concurat cu succes aplicații depuse de universități europene de prestigiu, precum acelea din Cambridge, Oxford, Londra (UCL), Amsterdam (UA, VU), Viena, Paris (Sorbonne), Berlin (HUB), München (LMU), Roma, Madrid (UAM), Bologna, Barcelona ș.a.


ERC nu face public punctajul granturilor câștigătoare, însă selectează în fiecare an un număr foarte redus de proiecte (maxim 8), pe care le promovează pe pagina sa principală ca exemple de succes și de bune practici. În acest an, TRANSHIROL și ULBS s-au regăsit și pe această listă exclusivistă.
Aproape toată lumea se pricepe să vorbească despre performanță în România, dar puțini reușesc să o și realizeze. Prin succesele sale recente din domeniul cercetării, universitatea noastră a demonstrat că face parte din a doua categorie”, a declarat prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, rectorul ULBS. „Proiectul câștigat de Andrei Terian este o realizare majoră – a adăugat el –, dar nu trebuie să uităm că asemenea nuclee de excelență există în toate facultățile universității noastre. Ne vom strădui ca și pe viitor să le identificăm, să le susținem și să le punem în valoare, pentru ca universitatea noastră să-și ocupe locul pe care îl merită.”



Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri