3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Președintele Blocului Național Sindical Sibiu: mesaj dur la adresa Guvernului condus de Florin Cîțu (CP)

Știri din Județ

Georgel Petrache, președintele Blocului National Sindical Sibiu, a transmis un comunicat de presă către mass-media adresat Guvernului condus de Florin Cîțu în care acuză dispariția totală a dialogului social după ce Comisiei de Dialog Social întrunită vineri la nivelul Prefecturii Sibiu s-a întrunit ”doar pentru a lua act” de publicarea în monitorului oficial a ordinanței austerității. Sindicaliștii cer parlamentarilor de Sibiu să respingă în Parlamentul măsurilor de austeritate din OUG privind unele măsuri fiscal-bugetar.

Redam integral comunicatul de presă:

Din anul 2011, de la apariția Legii 62/2011 dialogul social s-a aflat în moarte clinică, fiind simulat prin instituirea unor comisii de dialog social tri-partit, comisii care în fapt sunt inutile, punctele de vedere exprimate în cadrul acestora nefiind luate în considerare de Guvern. În prezent peste dialogul social aflat în moarte clinică s-a așezat o ultimă lopată de pământ, Guvernul modificând legi prin ordonanțe de urgență, fără a motiva real natura urgenței, fără a ține cont de partenerii sociali sau avizele Consiliului Economic și Social, orice opinie contrară Guvernului fiind rapid catalogată ca dăunătoare, emisă de oameni cu alte orientări politice.


Transparența decizională a dispărut complet, ultimul exemplu fiind publicarea în data de 15.02.2020 a proiectului de ordonanță pentru instituirea unor măsuri fiscal-bugetare și aprobarea în ședința de guvern în data de 18.02.2021, fără respectarea termenului de 10 zile (art. 7 alin. 4 – Legea 52/2003) pentru primirea punctelor de vedere de la cei interesați, în ciuda avizului negativ emis de Consiliul Economic și Social.


Astfel, au fost eliminate voucherele de vacanță, drepturile de călătorie ale studenților, a fost amânată intrarea în vigoare a legii 195/2020 privind statutul personalului feroviar, etc fără a lua în considerare nevoia de a asigura un trai decent pentru cei cu salarii și pensii mici în contextul recesiunii economice, dar și al creșterii costurilor traiului.


În data de 11.02.2021 am solicitat întrunirea Comisiei de Dialog Social constituită la nivelul Instituției Prefectului Județului Sibiu, comisie care s-a întrunit astăzi, 19.02.2021 doar pentru a lua act de publicarea în monitorului oficial a ordonanței de urgență.


Constatăm cu îngrijorare faptul că similar anilor 2009 costul crizei este suportat tot de salariații cu venituri mici și medii, în timp ce beneficiarii pensiilor speciale, membrii consiliilor de administrație ai societăților cu capital de stat (4.000 – 5000 lei / lună pentru câteva ședințe, cu participare în mai multe C.A.), parlamentarii, membrii guvernului se duc acasă cu veniturile intacte.


Proiectul legii bugetului de stat în forma actuală conduce la concedieri masive în rândul societăților cu capital de stat, în timp ce guvernul anunță cu mândrie investiții masive. Ne întrebăm cu cine vor fi implementate aceste investiții?


Constatăm cu îngrijorare faptul că sub justificarea urgenței datorată crizei economice generate de pandemie, dialogul social a murit, mai mult chiar a fost  și îngropat, transparența este o iluzie, iar opiniile contrare poziției guvernului sunt formulate de inamici ai statului. Așa arată oare democrația?


Acestea sunt oare măsurile pe care și le doreau românii atunci când au pus ștampila pe buletinul de vot?


În timp ce pe facebook și la TV politicienii se laudă cu performanțele economiei românești, realitatea aduce tăieri și iar tăieri de la cei care strâng cureaua de când au intrat în câmpul muncii. Săracii devin mai săraci, în timp ce bogații devin mai bogați.


Practica ultimilor ani în ceea ce privește prorogarea unor termene prin intermediul ordonanțelor de urgență, manifestată în special în zona drepturilor lucrătorilor (cazul legii 127/2019 privind sistemul public de pensii și al Legii 195/2020 privind statutul personalului feroviar) lipsește atât lucrătorii, cât și mediul economic de o minimă predictibilitate, dar mai grav reprezintă o formă de desconsiderare a Parlamentului României.


Solicităm pe această cale sprijinul tuturor parlamentarilor, în vederea respingerii în Parlamentul României a măsurilor de austeritate din OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea unor acte normative – publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 168/18.02.2021, măsuri impuse de un Guvern a cărui concept de haiducie este de a lua de la săraci să dea la bogați.


Vă așteptăm dragi politicieni să ne mai cereți votul!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș