MEDIAȘ: Au început lucrările de reparații ale străzilor

Primăria Municipiului Mediaș a început lucrările de reparații ale străzilor prin plombe asfaltice, în cadrul programului de întreținere străzi aferent anului 2021.

Publicitate


În prima etapă, constructorul intervine cu plombe pe arterele aparținând DN14: Șoseaua Sibiului, Cloșca, Aurel Vlaicu, dar și pe străzile Gării, Stadionului și Avram Iancu. În momentul de față, pregătirile pentru aceste acțiuni au început, acestea constând în frezarea suprafețelor degradate care vor fi supuse intervențiilor.


Cea de-a doua etapă a programului de reparații prin plombe asfaltice va cuprinde străzile secundare care necesită remedieri, din toate cartierele municipiului.

Această etapă va demara după finalizarea lucrărilor de pe arterele principale cuprinse în prima fază a programului de întreținere străzi.


Din momentul în care condițiile meteo ne permit și stațiile de asfalt încep să funcționeze, dăm startul programului de întreținere a drumurilor. În prima etapă vom începe cu programul de plombe asfaltice, urmând ca pe parcursul anului să promovăm și programul de covoare asfaltice. În proiectul de buget am alocat sume importante pentru promovarea acestui program, dar așteptăm și ședința extraordinară a Consiliului Local în care se va aproba bugetul municipiului Mediaș pentru anul 2021“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *