După vizita ministrului Muncii, Raluca Turcan alături de Florina Cherecheş, şefa Autorităţii Naţionale pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, copii şi adopţii, brusc Consiliul Judeţean Sibiu a convocat o şedinţă extraordinară şi a votat ca şase centre de protecţie socială adulţi din judeţ deţinute de stat să piardă personalitatea juridică. Consilierii judeţeni PSD s-au opus măsurii, dar majoritatea a decis. O analiză se impune asupra situaţiei deficitare a sistemului public de asistenţă socială din judeţul Sibiu.
În primul rând trebuie amintit, istoric, că judeţul Sibiu a avut după Revoluţie două centre mamut de protecţie socială adulţi şi copii la Dumbrăveni şi Râu Vadului. Mai avea şi alte centre mari şi medii, dar acestea erau în top 3 din ţară ca număr de beneficiari. O politică a comuniştilor care a distrus mii de vieţi. După Revoluţie, aceste centre şi altele au făcut obiectul vizitei, donaţiilor şi voluntariatului multor organizaţii din străinătate. Statul avea datoria să le micşoreze. Din păcate în anul 2021, aceste centre sunt tot mari. Statul s-a auto-penalizat, că i-a cerut UE, cu 10 milioane de lei, pentru că nu a reuşit să transforme aceste centre şi să relocheze beneficiarii în altele mai mici sau în alte tipuri de îngrijiri.
Venind cu istoria succintă spre ultimii ani, se ridică firesc întrebarea multora de ce în mandatul anterior 2016-2020 a conducerii Consiliului Judeţean Sibiu nu s-a implementat programul de restructurare. Nu doar a celor două centre, dar şi a celui din Tălmaciu. Raluca Turcan a spus la Sibiu zilele trecute că este un proces, că nu se doreşte o acţiune pompieristică de scoatere a beneficiarilor din centre, aşa cum s-a făcut în trecut. Se referea evident la o guvernare anterioară, când mulţi copii şi tineri au fost scoşi din centre şi „integraţi” în familie, chit că familiile nu îi voiau sau nu aveau condiţii. Ştiu personal multe astfel de „integrări” făcute inclusiv cu Poliţia. Evident că nimeni nu îşi mai doreşte astfel de politici sociale.
De ce nu s-a făcut mai nimic în ultimii ani în protecţia socială publică în judeţ? Conducerea Consiliului Judeţean Sibiu a dat vina în ultimele luni pe fosta directoare de la Direcţia de Protecţia Copilului. Totuşi instituţia era subordonată şi controlată de CJ. Directoarea a adus propriile argumente şi a spus că proiectele sale nu au fost suficient finanţate de CJ. Acum Direcţia are un nou director, interimar. De altfel, în ultimii 20 de ani, această direcţie a schimbat foarte mulţi directori. Oare de ce?
Venind la ziua de ieri, în plenul online, consiliera judeţeană PSD Dana Morăraş a venit cu o serie de argumente contra propunerii conducerii CJ de a renunţa la personalitatea juridică a 6 centre de asistenţă socială din judeţ, centre care îndeplineau deja criteriile în domeniu naţionale. Ea a ridicat fireasca întrebare de ce nu se acţionează cu prioritatea la cele 3 centre mari Râu Vadului, Tălmaciu şi Dumbrăveni. Miezul problemei a fost însă în răspunsul vicepreşedintelui CJ, Vlad vasiu (PNL) care a punctat salariile directorilor, contabilor şefi şi altor oameni de la conducerea acestor centre. 12.000, 11.000 de lei pe lună. Adică în fiecare din totalul celor 11 centre de asistenţă socială publică din judeţ există cel puţin un director şi un contabil şef care iau împreună 23.000 de lei lunar! Înmulţiţi voi cu 11 că mie mi se face rău… Vasiu a mai spus că se cheltuie 80% pe salarii şi 20% pentru beneficiari. Apoi aflăm că unele centre mai au în plus şi jurişti, economişti etc… adică personal care NU lucrează cu beneficiarii. Totuşi, cine a tolerat toate aceste angajări şi aceste organigrame din banii statului? Sau altfel spus, ce bine este să lucrezi la stat.
Dincolo de reacţia puerilă a lui Vasiu în schimbul de replici politice cu Morăraş, care denotă clar lipsa sa de experienţă politică şi administrativă, datele oferite ne arată o imagine a unui sistem public de asistenţă socială hidos. La 31 de ani de la Revoluţie, înţeleg, din nou, de ce adopţiile la noi se fac greu, cu multe piedici. Înţeleg de ce se insistă prin sindicate şi alte pârghii politice împotriva externalizării în mediul privat al beneficiarilor din aceste centre. Înţeleg de ce nu se acceptă management privat pentru aceste centre. Pentru că în toate aceste cazuri, costurile reale de susţinere a acestor centre ar scădea la jumătate. Dar mulţi şi-ar vedea posturile dispărute sau salariile înjumătăţite. Judeţul Sibiu a dezvoltat o caracatiţă a asistenţei sociale publice prin reţeaua celor 11 centre şi Direcţia pentru Protecţia Copilului. O caracatiţă de angajaţi. Problema este că în ultimii ani, rapoartele oficiale de la diferite instituţii abundă de note privind abuzuri ale angajaţilor din aceste centre asupra beneficiarilor. Poliţia reclamă în disperare că beneficiari din centre sunt implicaţi adesea în infracţiuni, când ei ar trebui să fie în centre, dar sunt de fapt în afara lor. Şi exemplele pot continua. Nu pot decât să îmi amintesc relatările unor copii şi tineri din aceste centre din judeţul Sibiu despre structurile piramidale de forţă formate de beneficiari, în care cei mari terorizează pe cei mici şi le fac „educaţie”. Oare unde este personalul plătit atât de generos în acestă schemă?
Sunt foarte multe întrebări şi mă bucur că se vrea să se facă adevărata curăţenie în acest sistem pe care eu îl văd ca unul hidos şi corupt. Doar că este prea târziu pentru mii de copii şi adulţi care au avut de suferit ani la rând în aceste centre. Ştiu că angajaţii din centre vor spune că mint, că totul este roz acolo, dar le amintesc că de 20 de ani lucrez pe lângă presă, exact în acest domeniu al asistenţei sociale. Sper doar ca demersul de la Consiliul Judeţean Sibiu să nu fie îngropat de „caracatiţa” din sistemul public de asistenţă socială.
