După aproape doi ani, astăzi m-am încumetat să merg în Târgul Obor, locul cunoscut de sibieni pentru vânzarea de maşini, obiecte şi haine la mâna a doua. Şi cum duminica aceasta nu a fost ploioasă am crezut că o vizită după o perioadă de pandemie în care a fost închis, merită pentru a vedea investiţiile şi cum se respectă regulile. Trebuie să precizez din start că Târgul Obor este gestionat de SC Pieţe Sibiu SA, o societate deţinută de Consiliul Local Sibiu şi administrată ad-vitam (se pare) de domnul director Birţ. Acela care se ocupa şi echipa de fotbal Hermannstadt, cândva. Mai trebuie spus din capul locului, pentru cei leneşi la lectură, că nu am fotografii şi video, ci doar un reportaj clasic, scris, de modă veche, unde culoarea şi mirosul sunt redate prin amestecul ales de cuvinte.
Am ales ora 11 pentru vizită. Adică spre finalul programului uzual al vânzătorilor, care după ora 13 dispar cu totul. Am căutat loc de parcare, venind de departe şi am trecut cu mişcări de şofer profesionist printre multele maşini parcate ilegal, noroc că Poliţia Locală Sibiu era probabil la repaus. Am găsit un loc legal şi am pus masca pe gură şi nas, ştiind că legea obligă încă portul măştii în târguri şi pieţe. Am pregătit 2 lei, taxa de intrare pentru două persoane şi am ajuns la poarta din laterală. Portarul – taxator, fără mască pe faţă, a scuipat între degete, a numărat rapid două bilete pe care le-a rupt şi mi le-a dat luând rapid banii. Altfel spus, ia nene coronavirus direct. Noroc că sunt vaccinat şi nu prea gingaş, dar am observat mai apoi că şi la celelalte porţi, masca era un accesoriu străin portarilor. Şi dacă angajaţii SC Pieţe Sibiu SA nu respectă legea, de ce ar respecta-o cetăţenii veniţi la târg? Fie că aveai sau nu mască puteai intra la târg. Şi uite aşa am intrat în târgul arhiplin de oameni, care se loveau unii de alţii şi care majoritatea nu purtau DELOC mască.
Am trecut rapid de secţiunea maşini, pentru că ţinta mea erau obiectele vechi. Am remarcat însă că samsarii ocupă cam tot târgul la capitolul auto cu maşini cu numere de Germania sau roşii, aduse tot de acolo. O adunătură de rable cu kilometrii „lustruiţi” şi cu preţuri exagerat de mari pentru vechimea lor. Sincer, nu ştiu câţi oameni se mai pot lăsa ţepuiţi aici. De altfel, în secţiunea auto nici nu prea era agitaţie mare. Grosul vizitatorilor era în a doua secţiune cu cearceafuri şi nailone întinse pe jos unde orice găseai de vânzare. Inclusiv mâncare gen ciocolată sau farduri evident expirate şi desigilate. Pentru că la noi la Târgul Obor orice se poate vinde. Şi cum Poliţia Sibiu (aia de la IPJ) face controale la măşti doar în mall-uri, pentru că la Târg nu era nimeni, mulţimea de oameni fără mască se înghesuia să vadă ce pot cumpăra.
Am remarcat că investiţiile la Târgul Obor lipsesc. Adică din 2019 până acum nu am remarcat NIMIC. Poate pe hârtie s-au făcut, sau prin birourile şefilor. Dar am găsit acelaşi pâmânt uşor mocirlos, cu bucăţi de pietre puse probabil de vânzători pentru tranzitarea noroiului, combinate cu betonul sfărâmat pe alocuri şi bucăţi de fier ieşite periculos în afară. Cum să nu ai timp un an de pandemie să nu faci nimic?! Sunt sigur că domnul director Birţ iar mă va contacta, ca după ultimul meu articol cu „vânzătorii” din Piaţa Cibin şi îmi va explica „realitatea” pe un ton arţăgos. Plus alte demersuri tipice domniei sale. Dar nu cred în directori ad-vitam în instituţii publice, oricâte pârghii cred aceştia că mai au mai sus. Pentru mine, ca simplu vizitator, Târgul Obor arată neschimbat, în acelaşi stadiu de lipsă de investiţii concrete pentru vânzătorii de ocazie. Trebuie să fie tare greu să torni un strat uniform de beton peste tot şi să amplasezi mese acoperite.
Revenind la vânzători am remarcat că sectorul haine şi încălţăminte noi sau la mâna a doua era „controlat” de femeile rrome. Ştiu că vor sări ca arse precupeţele că ele nu sunt rrome, sunt românce. Îmi permit, încă, să etichetez după etnice, chiar dacă ei nu şi-o declară la recensământ. De altfel şi restul sectoarelor, comercianţii rromi erau majoritari. Mă scuzaţi, cei care par a fi rromi, dar de fapt sunt români. La capitolul haine am remarcat şi oferirea unor tentaţii gen „din Zara” la unele locaţii, care m-au dus rapid cu gândul la poveştile poliţiştilor sibieni despre valul de furturi de la mall-urile sibiene, furturi cu făptaşi prinşi, dar netrimişi în judecată pentru că părţile s-au împăcat. Politica unor mari lanţuri de magazine de a se împăca este nocivă. Şi uite aşa la târg poţi găsi şi marfă furată. În trecut, la o razie a Poliţiei la târg, s-a plecat cu duba plină de astfel de marfă.
La capitolul obiecte vechi gama nu era foarte variată. Multe obiecte de fier cu evidentă rugină, multe adunături din gunoaiele noastre sau importate din Germania. Multe obiecte lăudate ca vechi, inclusiv „de la 1880”, dar aveau elemente de plastic… Fiecare vânzător îşi lăuda marfa, mulţi strigau în gura mare şi mai toţi supra-evaluau obiectele vândute. M-aş fi asteptat să găsesc simpli sibieni veniţi să vândă de prin casă, din cauza sărăciei provocată de pandemie, dar am găsit exclusiv comercianţi de meserie. Iar cetăţenii veniţi la târg mai mult se plimbau şi admirau, decât să cumpere, cu unele excepţii.
Am plecat pe la ora 12, deja îmbâcsit de mirosul micilor vânduţi în târg în două locaţii. Am remarcat şi aici că masca era opţională, ca şi igiena. Şi am observat că vechii vânzători de mici au dispărut din târg, în detrimentul altora şi şi-au deschis localuri în jurul acestuia. Nu au mai avut loc sau plic, cum spun gurile rele. Evident că nu pot crede aşa ceva, că un om integru ca domnul Birţ ar face asemenea fapte reprobabile, iar cei ce cârcotesc pe tema aceasta ar face bine să aducă dovezi, pentru că eu nu pot să cred.
Acum când scriu finalul acestui reportaj mă gândesc dacă protecţia anti-covid dată de vaccin şi mască m-au apărat? Mă gândesc şi cum se distribuie coronavirusul la liber în Târgul Obor în judeţ şi chiar şi alte judeţe. Mă gândesc că este foarte „mişto”, ca să mă exprim ca vânzătorii, să fii director la SC Pieţe Sibiu SA pe banii statului şi să nu faci investiţii. Şi mă gândesc de asemenea că rândurile de mai sus din nou vor enerva un director, să sperăm că va acţiona cu capul nu cu…. cum am auzit că îi stă în obicei. Critica este bună când vine vorba de angajaţii statului pentru că pot să-şi îmbunătăţească munca pentru care cu dărnicie îi plătim. Am zis!
Sursa foto: Facebook grupul comercianţilor din Obor
