10.7 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

PSD SIBIU: Cine plătește pentru incompetențele manageriale girate de PNL? (C.P)

Știri din Județ

PSD SIBIU a trimis în cursul zilei de astăzi, un comunicat de presă cu privire la respingerea acțiunii de anulare a concursului pentru conducerea Spitalului Județean Sibiu, deoarece procesul a rămas fără obiect prin demisia doamnei Coldea.

Redăm integral comunicatul de presă:


„Tribunalul a respins acțiunea PSD Sibiu de anulare a concursului pentru conducerea Spitalului Județean Sibiu, deoarece procesul a rămas fără obiect prin demisia doamnei Coldea.
Această decizie a Tribunalului nu schimbă însă realitatea crudă: numeroși sibieni au avut de suferit, unii plătind chiar cu viața, din cauza managementului dezastruos al grupării PNL-USR, preocupată doar de interesele proprii.

Prin prisma demisiei doamnei Coldea, ulterior a promovării acțiunii, a survenit excepția lipsei de interes a PSD în promovarea acțiunii, in condițiile în care dispoziția a cărei anulare s-a cerut era un act administrativ unilateral, care intrase în circuitul civil. Altfel spus, nu se mai justifica interesul judecății, instanța nemaianalizând în niciun mod constituirea Comisiei de Concurs, în condițiile în care mandatul d-nei Coldea încetase prin demisie. Asta nu înseamnă că nu au fost încălcate normele legale în ceea ce privește componența comisiei de concus.

Vă reamintim că și Corpul de Control al Ministerului Sănătății, condus de Nelu Tătaru, a confirmat în scris, în raportul de control, exact faptele reclamate de noi și anume că respectivul concurs nu a îndeplinit normele legale, motiv pentru care trebuia anulat.

Un al doilea control demarat tot de Ministerul Sănătății, din cauza faptului că Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu ocupa locul 1 pe țară la numărul de decese cauzate de COVID-19, a scos la iveală deficiențe grave în managementul spitalului, motiv pentru care doamna Raluca Turcan (președintele PNL Sibiu!!!), umăr la umăr cu domnul Arafat, au solicitat și forțat demisia protejatei Danielei Cîmpean, managerul Liliana Coldea. 

O altă dovadă că am avut dreptate a fost aceea că, la organizarea celui de-al doilea concurs de ocupare a postului de manager, la care a participat și doamna Coldea, doamna Cîmpean a respectat cu strictețe cerințele legale invocate de PSD Sibiu și de minister în prima speță, mai exact toți membrii Comisiei de Concurs au fost oameni cu pregătire, studii și experiență, conform legislației în vigoare.

Am avut dreptate și atunci când am susținut că doamna Coldea nu este un manager bun, capabil să conducă o instituție de talia Spitalului Județean, atât de importană pentru sănătatea și viața sibienilor. Drept dovadă, atunci când a susținut primul concurs girat de doamna Cîmpean și jurizat de comisia din care făcea parte fina doamnei Coldea și încă o persoană care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu managementul medical, doamna Coldea a luat nota 10, iar la cel de-al doilea concurs, unde comisia a fost alcătuită, conform legii, din oameni profesioniști și cu experiență în domeniu, doamna Coldea nu a luat nici măcar notă de trecere. „

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri