10.4 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Elevele de 10 la BAC de la Colegiul Național „Octavian Goga”

Știri din Județ

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat au fost publicate pe edu.ro. Andra Săraru și Daria Covrig sunt cele două absolvente ale „Colegiului Național” Octavian Goga ” care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat.

ANDRA SĂRARU, eleva care a reușit performanțe uimitoare, a declarat pentru Sibiu independent că dintotdeauna a avut o afinitate pentru limbile străine, în special chineza, motiv pentru care își dorește să studieze la Facultatea de Litere și Arte din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, secția Chineză-Engleză. Acesta ne-a povestit care a fost experiența sa în cei 4 ani de liceu și cum s-a pregătit pentru examenul de Bacalaureat:

În ceea ce priveşte pregătirea mea pentru Bacalaureat, nu pot spune că am stat cu zilele închisă în casă pentru a învăța. În cazul limbii române, materia am învățat-o în toți cei patru ani, în mare parte. Am început să mă pregătesc pentru examenul de la română pe la începutul lunii iunie. La logică nu am avut probleme cu învățatul. Eram la punct cu materia încă din ianuarie. Până la examen, am mai făcut doar din când în când teste și am repetat toată teoria pentru itemii de la subiectul I cu o zi înainte. La istorie… a fost un drum mai anevoios. Dar am tot repetat și am tot repetat până când mi-am zis că mai bine de atât nu se poate. În cazul istoriei am fost ajutată mult de prietenii mei, care mi-au arătat cum se rezolvă un subiect de BAC și mi-au clarificat anumite dubii legate de materia în sine. Le mulțumesc enorm de mult pentru asta!

Din păcate, nu pot spune că am început să mă bucur de viața de liceu decât pe clasa a 12-a. Probabil că asta se datorează pandemiei, în mare parte. Totuși, nu pot să nu simt că ne-au fost furați aproape doi ani de liceu din cauza acesteia. Încă nu am reușit să procesez faptul că s-a terminat această etapă a vieții mele, dar mă bucur să pot afirma că mi-a plăcut viața de liceu. Am întâlnit oameni minunați, care mi-au schimbat viața în bine. Atât colegi, cât și profesori. Și le mulțumesc tuturor pentru toate influențele pozitive pe care, vrând-nevrând, le-au avut asupra mea.

Mai departe, îmi doresc să urmez facultatea de Litere și Arte în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, secția Chineză-Engleză. Am început să învăț limba chineză pe clasa a 9-a și a devenit o adevărată pasiune pentru mine încă de la început. Întotdeauna am avut o afinitate pentru limbile străine, așa că mă bucur că pot să urmez în viață o cale pe care să îmi facă plăcere să pășesc.

Pentru alți absolvenți de liceu, mesajul meu este unul relativ simplu: „Bucurați-vă de vacanța aceasta din plin, relaxați-vă și pregătiți-vă mental să încheiați o etapă a vieții voastre și să începeți o nouă aventură, viața de student!”

DARIA COVRIG, o doua absolventă cu rezultate impecabile la Bacalaureat: „dacă ar trebui să aleg câteva cuvinte-cheie referitoare la pregătirea pentru Bacalaureat, acestea ar fi: perseverență, consistență, voință, disciplină și, evident, studiu asiduu„.

Din punctul meu de vedere, pregătirea pentru Bacalaureat începe de la primul pas făcut în liceu. Din acest motiv, am preferat să învăț constant, să confer sens tuturor informațiilor predate și să găsesc plăcere în ceea ce fac. Am încercat să îndeplinesc toate cerințele primite la școală, știind că acestea mă îmbogățesc atât cultural, cât și personal. Demn de menționat este și faptul că am avut parte de profesori excepționali, care au reprezentat veritabile motoare motivaționale și stâlpi afectivi, să nu mai spun că sunt cu adevărat pasionați și interesați de materia pe care o predau. Ascultându-i și urmându-le exemplul, am reușit să îmi ating o mare parte din obiective. În paralel, am căutat să mă cunosc cu orice ocazie, să mă răsfrâng pretutindeni, pentru a-mi da seama ce metodă de învățare se pliază mai bine pe stilul meu. Drept urmare, mi-am schițat un program de învățare, însă mi-am dorit ca acesta să fie flexibil, întocmai cum este energia mea. Per ansamblu, dacă ar trebui să aleg câteva cuvinte-cheie referitoare la pregătirea pentru Bacalaureat, acestea ar fi: perseverență, consistență, voință, disciplină și, evident, studiu asiduu.

Cred că viața de liceu se reflectă diferit în viziunea fiecărui elev, întrucât depinde enorm de cum se raportează fiecare individ la această perioadă. Pentru mine, a fost cea mai fertilă etapă existențială de până acum, astfel că fiecare om întâlnit a sădit semințele unei anumite pasiuni, curiozități sau abilități, care au înflorit odată ce le-am alimentat. Toată această perioadă a gravitat, în ceea ce mă privește, în jurul cunoașterii, la care aspir de mică. Am citit, am studiat, am ascultat, am împărtășit opinii și impresii, am făcut voluntariate și am participat la competiții. Important mi s-a părut să rămân deschisă la noi experiențe, să exploatez cât se poate de mult oferta generoasă a liceului în favoarea mea și să păstrez un echilibru între școală, pasiuni și timp liber.

Luând în considerare faptul că nutresc mai multe interese și îmi doresc să mă dezvolt multilateral, nu am luat încă o decizie definitivă referitoare la cariera mea. Evit să mă proiectez atât de departe în timp și să-mi fac planuri pe termen lung, fiindcă nu știu ce îmi rezervă viitorul. În acest spirit, am hotărât să-mi ofer răgazul necesar pentru a explora mai multe sfere ale cunoașterii, prin a studia un program interdisciplinar la Tilburg University, în Olanda, anume Liberal Arts and Sciences. Primul an este compus dintr-un caleidoscop de materii (Business and Economics, Law in an International Context, Social Sciences: Human Behavior, Arts and Humanities: Past – Present – Future, or Cognitive Neuroscience: Brain and Cognition), dintre care voi avea șansa să aleg o specializare în cel de-al doilea an de facultate. În acest fel, sper să-mi conturez o viziune largă asupra lumii și să mă raportez la problemele societății din mai multe unghiuri.

Mesajul Dariei către absolvenții de liceu:
Licenilor le doresc multă energie și mult curaj în a descoperi lumea și în a-și construi sinele ideal. Sper să se ipostazieze ca un om-avânt, gata să se îndrăgostească de cunoaștere și de viață. Mi-ar plăcea să-și ofere lor înșiși o șansă în învățământul românesc, chiar dacă îl consideră defect, iar acest lucru este posibil prin a găsi metode inedite de a-și dezvolta și afișa creativitatea, prin a face un pas în afara programei și a exploata mai adânc temele de studiu. Îi încurajez să citească intens și să extragă înțelesurile ascunse ale rândurilor înșirate pe foaie. De asemenea, m-aș bucura dacă elevii ar deveni mai toleranți unii în raport cu ceilalți și ar fi convinși că a asculta este mai important decât a vorbi, pentru că – așa cum spunea și Diogene – „Avem două urechi și o singură gură, pentru a asculta mai mult decât vorbim”. Este incredibil câte multe cunoștințe se pot asimila doar acordând mai multă atenție celor din jur, plecând de la premisa că fiecare om întâlnit ne este superior într-un anume fel și trebuie să învățăm de la el. Pentru a conchide, le doresc să acumuleze multe experiențe memorabile, să se bucure de aceste clipe, și – probabil cel mai important – să muncească pentru fericirea lor.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș