19.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

ASTRA Multicultural, ediția a VI-a – evenimentul care reunește toate zonele etnografice ale României și nu numai

Știri din Județ



Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează în perioada 8-11 iulie 2021 evenimentul ASTRA Multicultural, ediţia a VI-a. Vorbim despre o inițiativă dezvoltată în cadrul proiectului Patrimoniu deschis, care readuce an de an în prim plan valorile multietnice din țara noastră.

ASTRA Multicultural este evenimentul care reunește toate zonele etnografice ale României și nu numai, prin tot ce pot oferi mai bun în materie de ateliere interactive, muzică și dansuri, meșteșuguri și un maraton gastronomic. Așa se face că între 8 și 11 iulie 2021, la Muzeul ASTRA vor fi organizate în cadrul acestui proiect un festival de muzică și dansuri tradiționale multietnice, un târg multicultural al meșteșugarilor menit să-i plaseze pe o piață a produselor de calitate, autentice și reprezentative, un maraton gastronomic multietnic, în care se prezintă adaptabilitatea hranei la fiecare anotimp și situație din viața comunității. La toate acestea se adaugă seminarul ASTRA Multicultural – Patrimoniu cultural. Valoare. Perspective și un festival de film documentar multietnic.



,,Pentru Muzeul ASTRA, evenimentul ASTRA Multicultural reprezintă prezervarea şi promovarea valorilor tradiţionale. Prin acest proiect, vizitatorii pot interacţiona cu toți cei care păstrează şi transmit mai departe valori tradiţionale ale diverselor grupuri etnice de pe teritoriul României. Acestea din urmă găsesc susţinere şi încurajare în continuarea activităţii lor, fie că vorbim despre meşteşuguri, artele spectacolului, gastronomia tradiţională sau studiul de specialitate al patrimoniului material şi imaterial. ASTRA Multicultural este singurul eveniment de o asemenea amploare în România, care generează o dezvoltare organică a mediului rural prin promovarea și valorizarea resurselor existente în diversele grupuri etnice conlocuitoare. În același timp, este singurul eveniment care conectează în adevăratul sens al cuvântului mediul urban de mediul rural, transmițând un mesaj clar, accesibil, legat de însemnătatea SDGs (Sustainable Development Goals) la nivel de comunitate.”, a declarat Ciprian Ștefan, Manager Muzeul ASTRA.



Acțiunea este realizată cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Local Sibiu.



BACKGROUND INFO
Festivalul de muzică și dansuri tradiționale multietnice (9 – 11 iulie 2021) încurajează dialogul muzical și coregrafic între reprezentanții diverselor comunități invitate (români, sași, maghiari, rromi, lipoveni, greci, sârbi, slovaci etc.), dar mai ales interacțiunea lor cu vizitatorii. Vor fi invitate 15 ansambluri și grupuri folclorice să ia parte la acest eveniment. Toate aceste acte artistice sunt importante nu doar pentru animarea muzeului și nu au numai rol informativ și de divertisment pentru public, ci și rolul de a ajuta comunitățile locale să își aprecieze mai mult resursele și să le prezinte asumat în fața altor grupuri. Reprezentațiile vor avea loc în diferite locații ale muzeului, implicând și o paradă a portului și a instrumentelor muzicale tradiționale. Ziua de 9 iulie va fi dedicată muzicii și dansurilor tradiționale sibiene interpretate de artiști și ansambluri recunoscute atât în țară, cât și în străinătate, Ansamblul folcloric profesionist Cindrelul Junii Sibiului, Ansamblul Doruri Sibiene (Marcel Părău și Daniela Popa), Călin Han, Ansamblul Rusalka din Mila 23, jud. Tulcea, Ansamblul haholilor din Caraorman, jud. Tulcea.


Târgul meșteșugarilor din comunități multietnice (9 – 11 iulie 2021) aduce împreună un număr de 50 de meșteri specializați empiric în diferite meșteșuguri tradiționale, care definesc comunitatea apartenentă, devenind un spațiu al schimbului de valori și cunoștințe între meșteșugari și cei care vor să le cunoască meșteșugul îndeaproape, să perceapă utilizarea obiectului ca fiind unul prietenos cu mediul înconjurător. Latura imaterială – aptitudinile și cunoștințele demonstrate de meșteșugari prin activităţile practice – va fi îmbinată cu cea materială, produsele finite fiind comercializate de către autorii lor, aceştia fiind astfel mai motivaţi să își continue munca, în timp ce vizitatorii vor deveni mai conştienţi de rolul estetic și funcțional pe care produsele tradiționale îl pot avea în casele lor.


Maratonul gastronomic multietnic (9 – 11 iulie 2021) reunește diverse comunități care își vor prezenta cultura gastronomică prin ateliere interactive, folosind rețete, instrumentar și ingrediente tradiționale. Componenta gastronomică va fi axată pe reducerea risipei alimentare, atât de comună mediului rural, care adaptată la nevoile secolului XXI va genera o educare a publicului în contextul provocărilor generate de schimbările climatice. Va fi prezentat și instrumentarul specific, componenta organică-ecologică, dar și componenta durabilă. Un număr de 20 de specialiști în gastronomia rurală și producători locali vor lua parte la acest maraton. Ziua de 9 iulie va fi dedicată gastronomiei sibiene, fiind invitate comunități din toate zonele etnografice ale județului. În această zi vor fi invitați doar producători locali avizați din regiunea Sibiului. Se vor lua măsurile de precauție generate de pandemia COVID-19, conform reglementărilor în vigoare la această dată și a celor din perioada următoare. Spațiul interior al muzeului în aer liber permite realizarea proiectului în mai multe locații, în aer liber, iar gestionarea fluxului de vizitatori va fi reglementat și adaptat în funcție de reglementările trasate de autoritățile competente.
Creativitate la școala multietnică (8 – 11 iulie 2021) este un program educațional complex care la această ediție a proiectului va include activități având ca suport broșurile tematice Descoperim diversitatea culturală pe Calea minorităților etnice, respectiv tematicile Târg, Pălării, Flori, Garduri. Pe marginea fiecărei teme, vom identifica elementele comune, dar și pe cele distincte, specifice fiecărei etnii, utilizând o planșă (fișă de lucru) care va conține imagini și cuvinte cheie culese din broșuri. De asemenea, vom pregăti scenarii de joc pe care le vom desfășura utilizând elemente de recuzită (pălării, mobilier pictat, diferite obiecte pentru a simula schimbul/trocul de la târg).
Seminarul ASTRA Multicultural. Patrimoniu Cultural. Valoare. Perspective (8 – 9 iulie 2021) va cuprinde sesiuni de comunicare și discuții între 50 de specialiști pe următoarele teme: Muzeele în contextul pandemiei COVID-19, Interioriul tradițional țărănesc – expresie a multiculturalității etnice, Cămasa tradițională – piesă de port sau obiect de artă?, Importanța programelor muzeale în valorificarea alimentației tradiționale
Festivalul de film documentar multietnic (9 – 11 iulie 2021) va oferi publicului larg posibilitatea de a face cunoștință cu diferite minorități naționale și patrimoniul acestora. Filmele documentare rezultate ale cercetărilor de teren efectuate de către specialiștii muzeului vor fi proiectate atât în cadrul clasic, respectiv al Sălii Auditorium din Pavilionul Muzeal Multifuncțional, cât și într-un cadru inedit, reprezentat de câteva dintre gospodăriile Muzeului în aer liber.



Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.


INFO TEXT: Dr. Cosmin Ignat, șef secție cercetarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural rural Muzeul ASTRA

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.
Cosmin Călinescu
Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA Sibiu
Tel.: 0721579684


PROGRAM
ASTRA MULTICULTURAL
– 11 iulie 2021 | Ediţia a VI-a

CREATIVITATE LA ŞCOALA MULTIETNICĂ
– 11 iulie 2021 | 10.00-18.00

Ateliere educaţionale şi trasee tematice pe Calea Minorităţilor Etnice; Etno Tehno
Parc; Şcoala din Ticera
T RGUL MEŞTEŞUGARILOR DIN COMUNITĂŢI MULTIETNICE

– 11 iulie 2021 | orele 10.00-18.00
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului; Aleea Pivelor
MARATONUL GASTRONOMIC MULTIETNIC

– 11 iulie 2021 | orele 14.00 până la epuizarea porţiilor
VINERI, 9 iulie 2021
Târgul de ţară
S MBĂTĂ – DUMINICĂ, 10-11 iulie 2021
Târgul de ţară; Complex arhitectural, Călineşti-Berbeşti, Maramureş, Gospodăria-
atelier de olari, Corund, Harghita; Zona morilor de vânt, Gospodăria de pescari,
Mahmudia, Tulcea; Gospodăria săsească de viticultori, Şeica Mică, Sibiu; Zona de
reconstituire a locuirii la corturi
FESTIVALUL DE FILM DOCUMENTAR MULTIETNIC

– 11 iulie 2021 | orele 10.00-18.00
Pavilionul Muzeal Multicultural, Gospodăria-atelier de olari, Corund, Harghita
Mila 23. Leagănul lipovenilor | Zăbala. Confluenţe interetnice | Dobra. Ultimul piuar
©
Centrul de Cultură al Judeţului Covasna: Rotarul | Vărarii | Cărbunarii |
Confecționarea şindrilei | Cioplitul în lemn | Împletitul coşurilor şi legatul măturilor în
Belin Vale | Stupăritul | Ciobănitul | Fierăritul | Turtă dulce | Morăritul | Fiertul pălincii
de prune | Coacerea pâinii
Complexul de industrii hidraulice, Rebrişoara, Bistriţa-Năsăud
Dobra. Ultimul piuar


FESTIVALUL DE MUZICĂ ŞI DANSURI TRADIȚIONALE MULTIETNICE

– 11 iulie 2021 | orele 11.00-18.00
VINERI, 9 IULIE 2021
Târgul de țară, orele 11.00-17.00

1.00-11.30; Pavilionul Muzeal Multicultural – Târgul de țară
Fanfara Turnişor Neppendorfer Blaskapelle, Sibiu

1.30-12.00
Grupul vocal Almăşanul, Alma, Sibiu
Solişti: Luminița Dejan, Iulia Lăpădat, Ilarie Lăpădat


2.00-12.30
Grupul de Muzică Tradiţională Românească „Juniiˮ al Şcolii Populare de Arte
şi Meserii Ilie Micu Sibiu, profesor instructor Cosmin Verde
2.30-14.00
Şcoala Populară de Arte şi Meserii Ilie Micu, Sibiu, profesor instructor Alina
Pinca

4.00-15.00
Muzică populară interpretată de Carmen Daniela Popa
5.30- 16.00
Ansamblul de dansuri populare Cetate Slimnic, Slimnic, Sibiu
6.00-16.30
Ansamblul de Dansuri al Forumului Democrat al Germanilor, Sibiu
6.30-17.00
Grup vocal Tezaur Slimnicean, Slimnic, Sibiu
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, orele 13.00-14.00
3.00-14.00; Gospodăria de pescar din Mahmudia, Tulcea
Ansamblul Rusalca (Nimfa), Mila 23, Tulcea
S MBĂTĂ,10 IULIE 2021
Târgul de țară, orele 11.00-17.00

1.00-12.00
Ansamblul de dansuri al Uniunii Croaţilor din România Karasevska Zora
(Zorile Caraşoveneşti), Caraşova, Caraş Severin
Orchestra de copii a Uniunii Croaților din România

2.00-12.30
Taraful din Băbiciu, Olt
2.30-13.00
Ansamblul KUD Sveti Nikola al Uniunii Sârbilor din România, Diniaş, Timiş
3.00-13.30
Ansamblul Folcloric Comorile Arpaşului, Arpaşu de Jos, Sibiu
3.30-14.00
Grupul Folcloric Doruri Sibiene, Sibiu, profesor instructor Izabela Tomița
4.00-14.30
Ansamblul Purtata Secaşelor, Miercurea Sibiului, Sibiu
4.30-15.00
Ansamblul Ieudeni am fost ş-om si, Ieud, Maramureş
5.00-15.30
Ansamblul Țarina al Cupru Min, Abrud, Alba
5.30-16.00
Ansamblul Busuiocul din Sântana, Arad



6.30-17.00
Ansamblul Rusalca (Nimfa), Mila 23, Tulcea
Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, orele 12.00-15.00
2.00-13.00; Gospodăria-atelier de olari, Corund, Harghita – Amfiteatru Aleea
Pivelor
Ansamblul Hajdina, Luduş, Mureş
3.00-14.00; Gospodăria de pescar din Mahmudia, Tulcea


Grupul Veselka (Curcubeul), Caraorman, Tulcea
3.30-15.00; Cârciuma din Bătrâni, Prahova
Taraful din Băbiciu, Olt
4.00-15.00; Zona morilor de vânt
Bila Roja (Trandafirul Alb), Letea, Tulcea
4.00-15.00; Gospodăria săsească de viticultori din Şeica Mică, Sibiu;
Ansamblul de dansuri al Forumului Democrat al Germanilor, Sibiu
DUMINICĂ, 11 IULIE 2021
Târgul de țară, orele 12.00-18.00

2.00-12.30
Grupul de dansuri tradiționale evreieşti Hora, Bucureşti
2.30-13.00
Ansamblul Hajdina, Luduş, Mureş
3.30-14.00
Ansamblul Folcloric Comorile Arpaşului, Arpaşu de Jos, Sibiu
4.00-14.30
Ansamblul de dansuri greceşti Efthymos (Vesel) al Comunității Elene din
Braşov

4.30-15.00
Ansamblul Rusalca (Nimfa), Mila 23, Tulcea
5.00-15.30
Ansamblul Purtata Secaşelor, Miercurea Sibiului, Sibiu
5.30-16.00
Fanfara Turnişor Neppendorfer Blaskapelle, Sibiu
6.00-16.30
Bila Roja (Trandafirul Alb), Letea, Tulcea
Grupul Veselka (Curcubeul), Caraorman, Tulcea
6.30-17.30
Ansamblul Armonijah, Asociația Elijah, Nou, Roşia, Sibiu
Ansamblul Veselijah, Asociația Elijah, Nou, Roşia, Sibiu
7.30-18.00
Grupul Folcloric Doruri Sibiene, Sibiu, profesor instructor Izabela Tomița


Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, orele 11.00-16.30

1.00-11.30; Gospodărie de pomicultor, Bălăneşti, Gorj
Ansamblul de dansuri al Uniunii Croaţilor din România Karasevska Zora
(Zorile Caraşoveneşti), Caraşova, Caraş Severin
Orchestra de copii a Uniunii Croaților din România
2.00-12.30; Cârciuma din Bătrâni, Prahova
Ansamblul de dansuri al Uniunii Croaţilor din România Karasevska Zora
(Zorile Caraşoveneşti), Caraşova, Caraş Severin
Orchestra de copii a Uniunii Croaților din România
2.00-12.30; Crângul din Apuseni
Ansamblul Țarina al Cupru Min, Abrud, Alba


3.30-14.30; Complex arhitectural, Călineşti-Berbeşti, Maramureş
Ansamblul Ieudeni am fost ş-om si, Ieud, Maramureş
4.30-15.00; Gospodărie-atelier din Tilişca, Sibiu
Grupul de Muzică Tradiţională Românească „Juniiˮ al Şcolii Populare de Arte
şi Meserii Ilie Micu Sibiu, profesor instructor Cosmin Verde
5.30-16.00; Gospodărie-atelier de dogari, Straja, Suceava
Grupul de dansuri tradiționale evreieşti Hora, Bucureşti
5.30-16.30; zona Morilor de vânt


Ansamblul de dansuri greceşti Efthymos (Vesel) al Comunității Elene din
Braşov

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri