A murit Augustin Racovițan, unul dintre cei mai apreciați profesori ai specializării Istorie

Comunitatea academică a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu este în doliu. Conf.univ.dr. Mihai Augustin Racovițan, unul dintre cei mai apreciați profesori ai specializării Istorie, a plecat dintre noi.

Născut la 26 octombrie 1943, Mihai Racovițan a absolvit în anul 1961 Liceul Teoretic Alexandru Sahia din Târnăveni, Clasa Umanistică, iar între 1961-1963 a urmat cursurile Școlii tehnice financiare din Cluj-Napoca.

Pasiunea pentru studiul istoriei i-a îndreptat pașii înspre Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, în anul 1969 devenind licențiat în Istorie, iar în anul 1996 primind, din partea aceleiași instituții, titlul de Doctor în Istorie, cu calificativul magna cum laude, tema tezei de doctorat: Alexandru Vaida Voievod între Memorand și Trianon. 1892-1920.

Activitatea de predare în cadrul învățământului superior a început-o în anul 1991, la Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, unde a deținut postul de lector pentru disciplina Istoria artei militare a românilor, tot aici ocupând între 1995-1998 funcția de muzeograf.

În perioada 1998-2008, Mihai Racovițan a fost conferențiar în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, la Facultatea de Istorie și Patrimoniu Nicolae Lupu de atunci, predând discipline din sfera perioadei moderne a românilor și universală, catedra fiind locul unde a împărtășit cu multă dăruire cunoștințele sale și inspirat generații de studenți.

Mihai Racovițan lasă în urma sa o importantă moștenire culturală, fiind autor și co-autor la zece volume, printre care amintim: Aurel Popa, participant la făurirea României Mari, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Sibiu, 2005; Istoria Națională în preocupările ASTREI și Academiei Române, Colecția Bibliotecii ASTRA (serie nouă), Sibiu, 2001; Transilvania – Istorie și dăinuire românească, Editura Sirius, București, 1997, a semnat peste 40 de articole și studii de specialitate și a participat, prezentând comunicări, la alte circa 300 de sesiuni și simpozioane în domeniul istoriei.

Mihai Racovițan a fost prim-vicepreședinte al Societății Culturale Avram Iancu și membru în Societatea istoricilor din Transilvania și Banat.

Ne luăm rămas-bun de la colegul nostru și suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele!

Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!

Conducerea Universității „Lucian Blaga” din Sibiu

Membrii comunității Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu își exprimă profundul regret față de trecerea la cele veșnice a domnului conf.univ.dr. Mihai Augustin Racovițan, fost cadru didactic și muzeograf al instituției.

Pasionat de istorie și de arta militară, în perioada când a fost cadru didactic al academiei a fost foarte îndrăgit de elevii și studenții cărora printr-un mod inedit de a preda le-a insuflat respectul față de opera inaintașilor noștri.

DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN PACE, DOMNULE PROFESOR!
CONDOLEANȚE FAMILIEI ÎNDOLIATE!

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *