spot_img
8.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Muzeul ASTRA vă invită la vernisajul ,,Casei din Spermezeu – Bistrița-Năsăud”

Știri din Județ

Publicitate

Vernisajul ,,Casei din Spermezeu – Bistrița-Năsăud”, un monument reconstruit în Muzeul ASTRA, cu o poveste deosebită, va avea loc duminică, 25 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, sectorul tematic Lemn, în zona Bisericii din Bezded, între orele 10 și 16.

Casa din Spermezeu-Bistrița Năsăud este o veritabilă casă episcopală, donație a Preasfințitului Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. În circuitul valorilor muzeale și patrimoniale românești și europene se înscrie Gospodăria din Spermezeu, donată Muzeului ASTRA, cu generozitate, de Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Bucuria inaugurării casei va fi împlinită de slujirea Sfintei Liturghii, la Biserica din Bezded, oficiată de Preasfințitul Episcop Macarie (începând cu ora 10.00), împreună cu un sobor de preoți și diaconi, și prin prezența comunității din Spermezeu. La ora 12.00 va avea loc sfințirea casei și rostirile inaugurale, urmate de reconstituirea obiceiului de seceriș, precum și degustarea unor bucate pregătite cu drag, de socăcițele din Spermezeu.



Casa tradițională din Spermezeu a aparținut străbunicilor Preasfințitului Episcop Macarie, fiind un monument etnografic reprezentativ pentru arhitectura zonei Văii Țibleșului, ilustrând, prin valențele sale etnologice și de arhitectură vernaculară, în mod definitoriu, cultura şi civilizaţia bistrițeană de la poalele Munților Țibleș.



Casa monument din Spermezeu, reconstruită în Muzeul ASTRA, amintește de perioada interbelică, atât prin structură și stil constructiv, cât și prin moștenirea patrimonială ce întregește interiorul etnografic al acesteia.



Preasfințitul Episcop Macarie a donat Muzeului ASTRA, cu multă dăruire, obiecte de o valoare etnografică remarcabilă, cu bucuria gândului că generaţiile viitoare le vor putea admira și iubi.

Peste decenii, toată această operă de suflet, întâmplată la Muzeul ASTRA, va mărturisi despre dragostea faţă de tradiţiile locului şi despre credinţa străbună ale unor oameni minunaţi.

Acțiunile Muzeului ASTRA sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu

BACKGROUND INFO oferit de Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului