8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Focar de Pestă Porcină Africană la Avrig. Au fost sacrificate trei animale

Știri din Județ

Prefectura județului Sibiu vă informează că în data de 24.08.2021, pe raza județului Sibiu a fost identificat un focar de Pestă Porcină Africană în localitatea Avrig, județul Sibiu/

Alerta vine ca urmare a sesizării medicului veterinar cu privire la faptul că un porc nu aveau o stare de sănătate bună. Au fost prelevate probe în vederea testării, iar rezultatele au fost pozitive pentru pestă porcină. Ca urmare a confirmării acestui focar a avut loc Ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor Sibiu.

În cadrul ședinței s-a prezentat planul de măsuri a fost adoptată decizia nr 28/2021.

Pentru focarul identificat în localitatea Avrig s-au stabilit următoarele:

– Începând cu data de 23.08.2021 s-a stabilit o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea AVRIG, cu o rază de 3 km, incluzând localitățile: AVRIG, MARȘA și BRADU din jud. SIBIU.
– Începând cu data de 23.08.2021 s-a stabilit o zonă de supraveghere în jurul focarului din localitatea AVRIG, cu o rază de 10 km, ( cuprinde și zona de protecție) incluzând localitățile: CORNĂȚEL, NUCET, CAȘOLT, VEȘTEM, GLÂMBOACA, PORUMBACU DE JOS, PORUMBACU DE SUS, RACOVIȚA, SEBEȘUL DE SUS, SEBEȘUL DE JOS, COLONIA TĂLMACIU, TĂLMACIU și SĂCĂDATE – din jud. SIBIU.


S-a recurs la uciderea celor 3 suine din exploatație, prin metoda “ucidere prin asomare cu pistol cu glonț captiv și decerebrare prin spinalizare”. Neutralizarea cadavrelor rezultate din controlul bolii se va realiza prin ecarisare alternativă, îngropare in situ, pe raza localității Avrig.

Evaluarea animalelor şi produselor se va derula conform Hotărârii de Guvern nr. 1.214 din 7 octombrie 2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. În cazul acestui focar vor fi evaluate și vor fi despăgubite un număr de 3 capete suine.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș