6.2 C
Sibiu
joi, 18 aprilie, 2024

PSD Sibiu: Klaus Werner Iohannis: ”În fața pandemiei Covid ori ești precaut, ori ești prost” (CP)

Știri din Județ

Deputatul Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis următorul comunicat de presă:



Oare toți liberalii care au participat la congres, în ce categorie se încadrează: precauți sau proști?


Congresul PNL – un veritabil atentat la siguranța națională!

PNL nu dă doi bani pe români și pe faptul că Bucureștiul e în scenariul roșu Covid și a făcut congres cu 5.000 de oameni în aceeași sală, aduși cu autocarele, din toată țara. Imaginile tv ne-au arătat că marea majoritate a delegaților, începând cu șefii de filiale, nu au purtat mască și nu au respectat distanța de protecție.
Ludovic Orban și Rareș Bogdan, fără mască, s-au îmbrățișat și s-au pupat cu delegații. Pentru ca circul să fie complet, peneliștii au fost așteptați cu micii sfârâind pe grătare.
Inclusiv președintele țării, care nu demult ne spunea că în fața pandemiei Covid “ori ești precaut, ori ești prost”, a participat la acest spectacol grotesc dat de PNL, fiind surprins, la rându-i, fără mască.
Toate acestea s-au întâmplat când aveam deja 8.000 de cazuri Covid și 140 de decese pe zi și în timp ce președintele țării și premierul le impun românilor măsuri draconice de protecție împotriva Covid și încearcă să-i vaccineze cu forța.
Dragi români, peneliștii au aranjat legile ca să-și poată ține mărețul congres, să-și regleze conturile între ei, iar găștile mafiote să se poată înfrupta, în continuare, din banul public.
Asta este „România normală”, în viziunea PNL. Vă place, dragi sibieni?



Așteptăm decizia Curții Constituționale a României (CCR) pentru a vedea dacă moțiunea depusă de alianța de conjunctură USR- AUR este constituțională, așa încât să o putem vota. Dacă CCR va decide că moțiunea este neconstituțională, PSD va depune propria moțiune. În ambele cazuri, Guvernul Cîțu va fi demis. Eu și toți colegii mei din PSD vom vota, cu siguranță, ca domnul Cîțu și echipa lui, care au făcut atâta rău românilor, să devină doar o pagină de istorie neagră a României.

Actualul PNL este adevărata pandemie a României!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

SIBIU: Primăria bagă bani în stâlpi de informare