spot_img
8.1 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Bogdan Trif (PSD): PNL a ajuns să fie condus doar prin corupție și mită electorală (CP)

Știri din Județ

Publicitate

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu transmite următorul comunicat de presă:


Votanți PNL-USR, aveți măcar vreo remușcare, după ce ați văzut cum folosesc banul public pentru mită electorală, cei pe care dumneavoastră ați pus ștampila?

Mai mult decât atât, cei care ați votat în majoritate PNL în Mediaș, Blăjel, Marpod și alte localități din județ, ați fost pedepsiți ”la pachet” cu primarii PSD, doar pentru că primarii sau liderii organizațiilor PNL din localitățile dumneavoastră au votat, fie la Sibiu, cu contracandidatul doamnei Turcan, deputatul PNL Constantin Șovăială, fie au votat la București echipa Orban. Primarii PNL care au comis această ”greșeală” au primit, de asemenea, 0 (zero) lei din banii alocați din Fondul de Rezervă al primului ministru.

Chiar și municipiul Sibiu, deși se confruntă cu probleme mari și costisitoare, create de pandemie, a primit tot 0 (zero) lei, pentru că așa au decis fruntașii liberali, conduși de doamna Turcan și Cîțu, și susținuți de domnul Iohannis.
Nu l-am auzit nici măcar pe Adrian Bibu, președintele Organizației Municipale PNL Sibiu, să protesteze în fața doamnei Turcan și a domnului Cîțu, șefii lui direcți, pentru această nedreptate făcută sibienilor. În campania electorală, murea de grija sibienilor și își identifica numele cu Sibiu, spunându-și ”SiBibu”! Acum, unde e?

Noi, PSD Sibiu, în frunte cu primarii noștri, am luat atitudine, iar data viitoare nu vom mai merge singuri la instituțiile statului care își bat joc de oameni, ci vom merge alături de cetățenii localităților nedreptățite, indiferent de culoarea sau orientarea politică.

Grav este că nu i-am auzit nici pe primarii sau liderii județeni ai PNL sau USR să ia atitudine publică împotriva reprezentanților trimiși și sprijiniți de către ei să ajungă în Guvernul României, atunci când, prin politicile lor dezastruoase, au dus la împrumutarea țării într-un ritm halucinant, când prețurile la energie, combustibili, medicamente și alimente au devenit insuportabile pentru milioane de oameni care riscă să înghețe în această iarnă în case, să nu aibă ce pune pe masă sau, efectiv să moară, fie din lipsa medicamentelor, fie din cauza faptului că nu mai au acces la serviciile medicale din spitale.
Acești lideri PNL sunt chiar rupți de realitate, trăiesc doar în bula lor și sunt mulțumiți atunci când domnul Cîțu sau doamna Turcan le mai aruncă câte un oscior, le mai dau niște bani de tocat, prin alocare directă?
Înainte de a fi aleși locali care beneficiază de unele privilegii, au uitat să fie oameni?
Sper să revină cât mai curând cu picioarele pe pământ, să nu uite că oamenii i-au ales în funcții ca să le apere interesele, nu să-i vândă pentru o mită electorală dată de Cîțu și Turcan.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor