4.1 C
Sibiu
marți, 19 martie, 2024

A murit fostul comandant al IPJ Sibiu, Col (r) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu

Știri din Județ

Fostul comandant al IPJ SIBIU, Col (r) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu a încetat din viață în cursul zilei de ieri. Vestea i-a lăsat fără cuvinte pe apropiați, pe rețelele de socializare fiind postate mai multe mesaje de condoleanțe.

Col (r) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu a urmat studiile Liceului Teoretic Cisnădie, între anii 1963 – 1967, după care a studiat Științe Juridice la Facultatea de Drept București între anii 1967 – 1972.

În anul 2000, Col (r) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu a fost pensionat forțat, pierzând astfel șefia IPJ SIBIU. Acesta a fost Șef Inspectorat al IPJ SIBIU în perioada 31.03.1997 – 05.01.2000. Imediat după, acesta s-a ghidat spre o carieră în politică, ocupând mai multe funcții cheie în diferite partide, inclusiv la șefia partidelor PRM și BUN.

Col (r) dr. Eugen-Nicolae Rotărescu a încetat din viață la vârsta de 72 de ani.

„Îmi pare nespus de rău că nu îți mai pot trimite scrisorelele mele care se voiau poetice, la ore târzii, la ore indecente, ca cea de acum, însă viața plină de vervă și proiecte făcute cu pasiune sunt unele dintre lucrurile pe care le-am învățat de la tine; să lucrăm, să facem progrese.” a postat nepoata domnului Eugen Rotărescu

„Veste tristă peste comunitatea din Sadu; sufletul unui fiu al satului cu suflet nobil purtat de îngeri se înalță la cer. Col (r) dr. Eugen ROTĂRESCU Adresăm întreaga noastră compasiune și sincere condoleanțe familiei ! Dumnezeu să-l odihnească în pace !” au postat reprezentanții Comunei Sadu pe pagina de Facebook

FOTO profil public Eugen-Nicolae Rotărescu
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

Dotări noi la LIA Sibiu de la Rotary