20.2 C
Sibiu
marți, 16 aprilie, 2024

Gala premiilor Bienalei Naționale de Arhitectură 2021

Știri din Județ

În Sala Expozițională a Primăriei Municipiului Sibiu, frumosul a învins, preț de câteva ore, pandemia.

Gala premiilor Bienalei Naționale de Arhitectură 2021 a fost motivul, un eveniment organizat de Uniunea Arhitecților din România, care și-a desemnat câștigătorii la categoriile ”Școli de vară de arhitectură, tabere de creație” și ”Revitalizare rurală”.

Ediția din acest an a făcut competiția accesibilă noilor generații de studenți și absolvenți, prin deschiderea de secțiuni care au vizat grija pentru spațiul comunitar, dar și explorarea unor domenii noi precum arhitectura sustenabilă și revitalizarea satelor. Sibiul a fost, alături de București, Cluj Napoca, Timișoara Iași, Sf. Gheorghe, Târgoviște, Tg Mureș, unul dintre orașele desemnate să găzduiască o secțiune a Bienalei.

Mă bucur mult că am putut să organizăm acest eveniment în incinta primăriei, respectând toate măsurile de siguranță”, a spus primarul municipiului Sibiu, doamna Astrid Fodor, subliniind importanța desfășurării Galei de premiere, pentru activitatea arhitecților participanți în competiție. De altfel, între Sucursala UAR Sibiu și Primăria Sibiu există o colaborare deja tradițională, începută în 2013, prin organizarea comună a numeroase evenimente culturale.

Ca și în anii precedenți, gazda evenimentului a fost Președintele Sucursalei Sibiu a Uniunii Arhitecților, arhitectul Mircea Țibuleac, un susținător al tinerilor care au îmbrățișat nobila profesie de arhitect.
Foto credit: Raw Art Photography”.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri