18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

UMANITAR: Voluntarii Echipei Galbene ajută o familie din Cenade, Alba

Știri din Județ

Echipa Galbenă, cum se auto-intitulează grupul de voluntari al organizaţiei PNL Sibiu, a răspuns prompt la un nou apel de ajutor. De data aceasta, dincolo de limitele judeţului Sibiu. O femeie din oraşul Sibiu a cerut ajutorul în acest week-end pentru mătuşa sa, căreia i-a ars acoperişul casei în comuna Cenade, judeţul Alba. Cei de la Echipa Galbenă s-au mobilizat şi azi au livrat toate materialele necesare pentru acoperiş: lemn (grinzi, caferi, laţi, popi, scândură) şi ţiglă. Rudele familiei din Sibiu şi Cenade s-au mobilizat pentru a reconstrui acoperişul cu materialele primite.

Voluntarii de la Echipa Galbenă au oferit pe lângă cei 100 mp de acoperiş şi rigips şi parchet pentru toată casa, materiale care vor ajunge la Cenade zilele următoare. Valoarea totală a materialelor donate se ridică la peste 15.000 de lei. „Echipa Galbenă încă nu are o clonă în judeţul Alba şi nu am putut să nu ajutăm această familie greu încercată. Vrem să dăm exemplu tuturor din ţară, că la Sibiu facem altfel politică, prin fapte şi, mai apoi, prin vorbe” a declarat Alina Huciu, unul din membrii Echipei Galbene Sibiu. Toţi banii necesari procurării de materiale şi transportul acestora a fost asigurat prin donaţii de la membrii Echipei Galbene a PNL Sibiu şi de la firma Ramalexis.

Rudele familiei ajutate de Echipa Galbenă au transmis un mesaj de mulţumire: „Sincer, m-am gândit că poate există asemenea acţiuni şi în județul Alba… nici o secundă nu ne-am gândit la bani, ci mai degrabă, la un ajutor simplu, simbolic. Ceea ce aţi făcut este de-a dreptul ieșit din comun, iar familia mea vă este extrem de recunoscătoare.”

ACTUALIZARE 14.11.2021: Acoperișul a fost montat în timp record, tot cu ajutorul Echipei Galbene din Sibiu.

Publicitate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc