spot_img
5.2 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

VIDEO: De la Sibiu la Cluj, direct pe autostradă. A fost inaugurat lotul Sebeş – Turda

Știri din Județ

Publicitate

Lotul 2 al autostrăzii A10, Sebeș – Turda a fost inaugurat cu mare fast, în cursul zilei de ieri. Astfel, putem conduce de la Sibiu și până la Cluj, pe un drum de mare viteză.

Tronsonul cu o lungime de 24 de kilometri a fost deschis oficial traficului rutier, însă cu câteva restricții. Pe lotul 2 se va circula cu restricții, viteza maximă fiind limitată la 100km/h, din cauza lipsei gardului de protecție.

Teoretic, distanța de la Sibiu și până la Cluj s-ar putea realiza în aproximativ două ore. Realizarea vine după mai bine de șapte ani de zile, timp în care problemele s-au ținut scai de constructori.

„Salut deschiderea circulației pe Lotul 2 al Autostrăzii 10 Sebeș–Turda, începând de mâine, și îi felicit pe toți cei implicați în finalizarea acestui proiect. Dezvoltarea infrastructurii de transport din România este un punct important în programul nostru de guvernare, pentru beneficiile pe termen lung pe care le va aduce țării noastre, atât prin facilitarea legăturilor între regiuni, cât și prin creșterea economică firească generată de viteza și calitatea acestor legături. De aceea, îi felicit pe toți cei implicați în finalizarea proiectului de față și le urez succes celor angajați în proiecte similare. Importanta susținere financiară la nivel guvernamental din ultimii doi ani a impulsionat lucrările pe Lotul 2 din Autostrada Sebeș – Turda și vă asigur de determinarea guvernului de a sprijini finalizarea celorlalte loturi de autostradă aflate în lucru.” a declarat Premierul Nicolae-Ionel Ciucă

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului