Schiau-Gull Alin Ciprian, primarul orașului Agnita a semnat un contract de finanțare europeană în valoare de 1.027.140 lei în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Acesta prevede consolidarea și dotarea Unității de Asistență Medico-Socială din Orașul Agnita (UAMS).
Scopul proiectului îl reprezintă o infrastructură materială adecvată pentru Unitatea Medico – Socială din Agnita, iar
beneficiarii direcți sunt pacienții UAMS.
Investiția prevede achiziționarea de materiale consumabile – echipamente, viziere, măști de protecție, dezinfectanți, până la obiecte necesare unei unei bune funcționări a UAMS Agnita – mobilier de specialitate, necesar persoanelor vârstnice din centru, aparatură de uz medical, aparate de gimnastică medicală.
„Le mulțumesc tuturor colegilor mei care au muncit pentru ca acest proiect să ajungă în etapa de implementare. Fondurile europene pot deveni un motor de dezvoltare al orașului nostru, iar ambiția mea este să beneficiem cât mai mult de oportunitățile oferite de finanțările UE„- a transmis primarul pe pagina de Facebook.