18.1 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Bogdan Trif: De ce în Maramureș și nu în Sibiu?
De ce în Borșa și nu în Avrig? Așa DA, așa NU! (CP)

Știri din Județ

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu transmite următorul comunicat de presă:

Pârtie olimpică de schi în Borșa – obiectiv realizat!




Luni, 20 decembrie, s-a inaugurat pârtia olimpică de schi din localitatea Borșa, județul Maramureș.
Primarul orașului Borșa a depus, în 2018, la Ministerul Turismului, documentația completă (compusă din studiu de fezabilitate și proiect tehnic) pentru accesarea unui proiect în valoare de aproximativ 22 de milioane de euro. În 25 iulie 2019, în calitate de ministru al Turismului, am fost personal la Borșa, unde am semnat contractul de finanțare, care prevedea o contribuție a Ministerului Turismului de 90% din investiția de bază. Primarul s-a apucat de lucru, iar acum, orașul Borșa a devenit un punct de atracție turistică o dată cu inaugurarea pârtiei olimpice de schi, în lungime de aproape 3 kilometri.


În contrast cu primarul din Borșa, primarul orașului Avrig, care are la dispoziție un studiu de fezabilitate pentru o pârtie, a refuzat oferta făcută de mine, în calitate de ministru, și de consilierii locali ai PSD de a actualiza studiul pârtiei de schi și a accesa finanțarea de la Ministerul Turismului. Oferta cuprindea și sprijinul pentru ca Valea Avrigului să devină stațiune turistică, fiind îndeplinite toate condițiile, astfel încât proiectul să poată fi finanțat de Ministerul Turismului în proporție de 90%.


Oferta lansată includea posibilitatea de a face turism timp de 365 de zile pe an deoarece proiectul putea să conțină și pârtie pentru sanie de vară și un centru wellness-spa. La data la care am făcut oferta, Ministerul Turismului putea să investească în acea pârtie de schi o sumă de până la 50 de milioane de euro. Domnul primar din Avrig, în antiteză cu primarul din Borșa și alți edili din țară, a refuzat cu încăpățânare și a făcut inclusiv o dezbatere publică pentru a-și convinge concetățenii să nu susțină o asemenea investiție în zona Avrigului, investiție care ar fi generat foarte multe locuri de muncă în Avrig și în toată zona.


Probabil, domnul primar al Avrigului va rămâne unicul primar din lume care a refuzat o investiție ce putea ajunge până la 50 de milioane de euro în localitatea pe care o păstorește, având un ministru sibian și niște consilieri care efectiv au tras de el pentru a-l convinge să depună proiectul.
Am fost onorat să fiu, luni, invitatul primarului din Borșa la inaugurarea pârtiei, unde am primit o diplomă de merit pentru implicarea mea în realizarea proiectului.


Am fost ministrul care, după 8 ani de zile, a adus bani la minister și a început proiecte noi în toată țara. Singura părere de rău a fost că un al doilea mare proiect din județul nostru – domeniul schiabil Bâlea-Capra – nu s-a putut realiza pentru că titularii proiectului nu au depus la minister studiul de fezabilitate pentru a putea să semnăm contractul și să începem investiția. Am reușit să prelungesc termenul pentru depunerea documentelor cu doi ani, deși trebuia eliminat din masterplanul de turism după un an, dacă nu depunea documentația. Imediat după ce a venit la guvernare PNL-USR, proiectul Domeniul schiabil Bâlea-Capra a fost scos definitiv din masterplanul de turism pentru că studiul de fezabilitate nu a fost depus. Pentru cei care nu cunosc procedurile, precizez că ministerul doar asigură finanțarea, primăria sau ADI-ul, ca titular de proiect, accesează fondurile în baza documentației depuse.


Îl felicit pe primarul din Borșa, ca și pe ceilalți primari din țară care au accesat fonduri de la Ministerul Turismului și au realizat investiții generatoare de profit pentru localitățile lor!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr încheie etapa la Miercurea Ciuc