12.3 C
Sibiu
joi, 28 martie, 2024

Peste 6 milioane de lei sprijin financiar pentru Aeroportul Internațional Sibiu

Știri din Județ

Consilierii județeni au aprobat, în cadrul ședinței extraordinare, convocată de îndată, a consiliului județean, din data de 30 decembrie 2021, proiectul de hotărâre care prevede rectificarea bugetului pe anul 2021 al Aeroportului Internațional Sibiu, cu suma de 6.655.000 de lei, având în vederea adoptarea, de către Guvernul României, a schemei de ajutor de stat, autorizată de către Comisia Europeană, prin Decizia de autorizare C. (2021) 9521.


Aceste sume sunt alocate din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în vederea sprijinirii aeroporturilor regionale pentru depășirea dificultăților financiare cu care se confruntă din cauza crizei generate de pandemia de COVID-19.
De această schemă de ajutor de stat beneficiază 12 aeroporturi regionale din țară, care au avut pierderi în perioada iulie 2020 – 31 decembrie 2021 și care au înregistrat un trafic între 200.000 și 3.000.000 pasageri/an. Printre cele 12 aeroporturi se află și Aeroportul Internațional Sibiu care a înregistrat, în anul 2020, un trafic de aproximativ 226.000 mii de pasageri, cu o scădere de 69,37%, față de anul 2019, când a fost înregistrat un număr total de 743.872 pasageri.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri