Din păcate, în ultimii 30 de ani în România, treptat a dispărut cultul muncii. Nu că ar fi fost foarte proeminent şi înainte de 1989. Atunci exista forţat de autorităţi, ceea ce în istorie s-a demonstrat a fi ineficient. Spre deosebire, în alte ţări, cultul muncii este învăţat de mici copii, din familie şi din şcoală. Ce a dus la „fuga” de muncă la noi în ţară?
Marile companii, dar şi micii întreprinzători se plâng de ani de zile de greutatea de a găsi angajaţi stabili. Săritul de la un loc de muncă la altul, la câteva luni adesea, a devenit sport naţional. Ori această continuă fluctuaţie de personal aduce mari probleme stabilităţii şi dezvoltării unei firme. Dacă cei acum pensionari sau aproape de pensie sunt obişnuiţi să respecte munca şi locul de muncă, cei tineri şi în floare vârstei sunt total dezinteresaţi de munca în sine, în cele mai multe cazuri, ci doar de câştigul financiar.
Mai mult, noua generaţie, influenţată de social media, crede că poate câştiga bani fără muncă, de pe internet. Lucru care funcţionează… pentru 1% din cei care încearcă. Tânăra generaţie, crescută de părinţi şi şcoală în spiritul „lasă că îţi dă tata/mama bani” sau „lasă că stai cu noi” sau „lasă că îţi găteşte/spală mama” au ajuns să nu mai dorească să muncească. Sau dacă o fac, singura lor ambiţie este să câştige mulţi bani cu muncă puţină.
Cultul muncii a dispărut. Dorinţa de a munci, de dragul muncii prestate este aproape inexistentă acum. Iar stabilitatea locului de muncă a devenit o utopie. Şi nu doar din cauza firmelor sau a patronatului, ci mai ales a celor care muncesc. Marile firme din zona industrială de vest a Sibiului şi nu numai au mari probleme la capitolul resurse umane. Angajările se ţin lanţ, dar la fel şi demisiile. Este un dute-vino mai ceva ca în gară. În special cei tineri.
Decât un loc de muncă plătit mai slab, tinerii preferă să nu muncească. Iar mulţi cu vârste între 16-50 de ani au preferat să ia drumul străinătăţii sau calea infracţională. Statisticile ne arată că numărul infractorilor a explodat în România post-decembristă. Este mai uşor să faci bani pe căi necurate, decât prin muncă. Iar modelele sociale, promovate intens, de îmbogăţire cu muncă puţină au devenit etalonul social. Iar cei care muncesc zi de zi pe un salariu mic sau decent au devenit „fraieri”. Aceste etichete sociale în rândul tinerilor au repercursiuni pe dezvoltarea societăţii ca ansamblu. Iar munca, din element esenţial al vieţii, a devenit o corvoadă.
Spre deosebire de noi, alte ţări promovează cultul muncii la copii de mici. Şi aceasta este încurajată permanent. Munca este parte esenţială a vieţii, în culturile lor. Şi chiar dacă tendinţa din era internetului a apărut şi la tinerii lor, nu are răspândirea de la noi.
Indiferent ce munceşti şi pe câţi bani, trebuie să o faci nu doar pentru cheltuielile tale, ci şi pentru propria sănătate mentală. Aportul pe care îl aduci firmei, societăţii este important, dar şi cel pe care ţi-l aduci propriei dezvoltări. Toţi năzuim la mai bine, dar asta se poate realiza doar prin muncă asiduă. Cele câteva exemple „de succes” fără muncă sunt erori sociale şi nu reprezintă esenţa societăţii. Glorie muncii!
