17.9 C
Sibiu
joi, 18 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Profesorul universitar sibian Ioan Bogdan a murit

Știri din Județ

Publicitate

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu deplânge dispariția profesorului universitar doctor, Doctor Honoris Causa, Ioan Bogdan. Prof. univ. D.H.C. Ioan Bogdan a fost primul șef al Catedrei de Științe Economice din cadrul ULBS și printre fondatorii Școlii doctorale a ULBS, domeniul management, din cadrul Facultății de Științe Economice. Sub îndrumarea Domniei sale, ULBS a acordat 45 de titluri de doctor în domeniul Management. În paralel cu activitatea didactică și de cercetare de peste 40 de ani, a desfășurat și o bogată activitate practică la cel mai înalt nivel, fiind un specialist desăvârșit. A fost președinte al Comisiei de Buget, Finanțe şi Bănci în Parlamentul României, președinte al Curții de Conturi a României, director de sucursală județeană a Băncii Naționale a României.

Deosebit de blând și generos, Prof. univ. D.H.C. Ioan Bogdan a fost una din cele mai importante personalități românești din domeniul științelor economice.

Publicitate

Va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut și pe care i-a îndrumat: colegi, studenți, masteranzi și doctoranzi.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 13.02.2022, la ora 12.30, la capela mare a Cimitirului Municipal Sibiu.

Publicitate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Patrule Școlar la ROADPOL SAFETY DAYS 2025

Autotren răsturnat la Șura Mare

Indexul de Trafic 2025: Unde se situează Sibiul?

Cupa Temerarul la judo are loc la Sibiu