1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

„Prinsea cu drujba” la Mârșa. Au intervenit jandarmii

Știri din Județ

Caz șocant la Mârșa, un bărbat a fost fugărit cu o drujbă pornită.Totul s-a întâmplat după o discuție contradictorie.

Ieri, în jurul orei 16:00, un echipaj de jandarmerie a fost sesizat de către IPJ Sibiu, cu privire la faptul că o persoană în vârstă de 23 de ani ar fi fost agresată pe strada Cindrel din localitatea Mârșa.

Ajunși la fața locului, jandarmii au depistat tânărul în vârstă de 23 de ani, din localitatea menționată, care avea asupra sa o drujbă pusă în funcțiune, în timp ce alerga după un bărbat în vârstă 52 de ani, din Șelimbăr.
Totul a pornit de la faptul că, în timpul unei discuții între cei doi, tânărul ar fi fost pălmuit de bărbat.

Jandarmii au intervenit imediat pentru stoparea acțiunii tânărului, acesta fiind încătușat și condus la sediul Grupei de Supraveghere și Intervenție din Avrig pentru efectuarea verificărilor și întocmirea actelor de constatare.

Persoana în cauză, actele și drujba au fost predate polițiștilor din cadrul Secției 4 Rurală Avrig, cercetările urmând a fi continuate de către Poliția Orașului Avrig sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri