3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Array

Ceremonie militară de schimbare a comenzii Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est, la Sibiu

Știri din Județ

Ieri, 28 Februarie 2022, la sediul Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est din Sibiu a avut loc ceremonia militară de schimbare a comenzii, noul comandant al structurii fiind generalul-maior Dragoș Iacob. În același cadru, a avut loc și ceremonia de trecere în rezervă a generalului-locotenent Tomiță-Cătălin Tomescu. Primarul Astrid Fodor a participat la aceste momente solemne:

Primăria Sibiu va rămâne un partener de încredere al Comandamentului de la Sibiu – acesta este mesajul pe care l-am transmis domnului general – maior Iacob, noul Comandant. Avem întreaga deschidere de a continua colaborarea, în ceea ce ține de competențele Primăriei. Îl felicit pe domnul general- maior Iacob pentru noua funcție și îi urez mult succes la comanda structurii din Sibiu. De asemenea, mulțumesc domnului general-locotenent Tomescu pentru buna colaborare, pentru modul în care a promovat mereu Sibiul, recunoscând potențialul orașului de a atrage, prin dinamism și ca atmosferă, cadre militare care să își desfășoare activitatea în Comandamentul din Sibiu. Îl felicit pentru contribuția importantă în aducerea Comandamentului la capacitatea inițială și îi doresc multă sănătate și proiecte reușite în activitatea sa în continuare.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

La ceremonie au participat șeful Statului Major al Apărării – generalul Daniel Petrescu, locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite Aliate de la Napoli – generalul-locotenent Jocelyn Paul, comandantul Comandamentului Forțelor Terestre Aliate (LANDCOM) – generalul-locotenent Roger J. Cloutier, comandați din structura de forțe a NATO și reprezentanți ai instituțiilor locale.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș