spot_img
9.6 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

Ungaria NU mai permite intrarea refugiaţilor ucraineni fără paşaport

Știri din Județ

Publicitate

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea si Sighetu Marmaţiei  că, începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno – ungară, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetăţenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen.

Informaţia oficială a fost transmisă presei de Poliţia de Frontieră Română. Toţi cetăţenii care vor să intre în Ungaria trebuie să aibă paşaport. Miile de refugiaţi ucraineni care trec prin România şi vor să tranziteze terestru Ungaria spre alte ţări europene nu o mai pot face, dacă nu au paşaport.

Astfel, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta tară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea.

În  prezent, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria se înregistrează un timp de aşteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane şi automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.

Precizăm că formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

Precizăm că Poliţia de Frontieră Română a  suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului