spot_img
9.6 C
Sibiu
vineri, 26 aprilie, 2024
spot_img

MEDIAȘ: Întâlnire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Nord Trans“

Știri din Județ

Publicitate

În data de 3 martie 2022, a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Mediaș o nouă întâlnire cu membrii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) „Nord Trans“, primari ai localităților din zona de nord a județului. Desfășurată la invitația primarului municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman, întrevederea a avut drept scop principal identificarea oportunităților privind depunerea unor proiecte pentru accesarea fondurilor extrabugetare în domeniul transportului public, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În mod concret, primăriile membre ale asociației doresc achiziționarea de vehicule de transport public nepoluante, pentru întreaga zonă acoperită de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Nord Trans“. În acest sens, primarii prezenți la întâlnire s-au deplasat și la sediul Autogării Mediaș, care va deservi toate unitățile administrativ teritoriale membre, prin efectuarea unor curse de transport public de persoane. Membrii fondatori ai acestei asociații sunt Municipiul Mediaș, orașele Copșa Mică și Dumbrăveni, comunele Alma, Ațel, Axente Sever, Biertan, Blăjel, Brateiu, Dârlos, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor. La întâlnire au mai participat, în calitate de invitați, primarii comunelor Bârghiș și Micăsasa.

„Am avut o întâlnire cu primari din 15 localități din nordul județului Sibiu, primari care au acceptat să ne constituim în Asociația de Transport Nord Trans. Am luat decizia, împreună, să contribuim cu sumele predestinate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru a achiziționa cât mai multe mijloace de transport în comun electrice.

De asemenea, am vizitat autogara din Mediaș, care de curând a primit licență de funcționare și care este pregătită să deservească activitatea de transport în nordul județului Sibiu“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl Gheorghe Roman.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului