24.1 C
Sibiu
marți, 16 aprilie, 2024

Doi lideri PSD de la Mediaş luaţi la ochi de ANI

Știri din Județ

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a actualului secretar de stat Mihai Macaveiu şi a consilierei judeţene Dana Morăraş. Ambii sunt membrii PSD la Mediaş şi sunt declaraţi incompatibili de ANI pentru perioada când erau consilieri locali.

Macaveiu Mihai Ion s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 decembrie 2018 – 24 martie 2019, „întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local și atribuțiile de director al Direcției Pregătire Executare Lucrări din cadrul unei societăți de interes național cu sediul în Municipiul Mediaș, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003” se arată în comunicatul ANI.

Morăraş Dan Maria s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 12 iunie 2019 – 18 august 2020, „întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local și atribuțiile de director adjunct al Direcției Juridice din cadrul unei societăți de interes național cu sediul în Municipiul Mediaș, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr.161/2003.” precizează ANI.

Cei doi se apără

Mihai Macaveiu, președintele PSD Mediaș:

”Apreciez constatarea de astăzi a Agenției Naționale de Integritate ca fiind una neîntemeiată. Nu m-am aflat niciodată în stare de incompatibilitate deoarece nu am deținut funcția de director în sensul legii nr. 161/2003.

Starea de fapt este una diferită față de cele prezentate de inspectorii de integritate, în sensul în care nu am fost niciodată numit pe o funcție de conducere la nivelul companiei și nici nu am exercitat atribuții de conducere. Funcția de director în cadrul Direcției Pregătire Execuție Lucrări nu este una decizională, ci una tehnică, de specialitate.

Ceea ce susține astăzi ANI nu reprezintă o decizie judecătorească definitivă. De altfel, sunt convins că instanța care va lua în discuție acest caz va constata că nu am fost incompatibil.”

Dana Morăraș, consilier județean PSD:
„Consider că, în cazul meu, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 161/2003, actualizată, neexistând nicio stare de incompatibilitate în perioada menționată în Raportul A.N.I.
Nu am fost numită, niciodată, Director adjunct la Direcția Juridică din cadrul societății unde îmi desfășor activitatea, doar mi-au fost delegate, în plus, alte atribuții, pentru o perioadă determinată. Am ocupat o singură funcție în perioada despre care se face vorbire în Raportul A.N.I., aceea de șef serviciu, pe care o exercit și în prezent. Drept urmare, constatarea Agenției Naționale de Integritate de astăzi este una complet eronată și neîntemeiată. Îmi rezerv dreptul de a contesta Raportul de evaluare al A.N.I. la instanța de contencios administrativ.”

FOTO: Mihai Macaveiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri