3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Macaveiu: „133 de transportoare blindate vor fi asamblate la uzina Mecanică București în urma semnării unui contract important pentru industria de apărare” (CP)

Știri din Județ

Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș a transmis următorul comunicat de presă:

Uzina Mecanică București și General Dynamics European Land Systems au semnat un contract pentru fabricarea a 133 de transportoare blindate în România, ca parte a contractului de înzestrare a armatei cu 227 de transportoare de tip Piranha 5.

“Acest contract demonstrează faptul că industria de apărare poate performa în urma unor investiții concrete, punctuale în ceea ce este important pentru țara noastră. Jointventure-ul semnat marți marchează un punct de cotitură pentru această industrie, care a fost data la o parte de la investiții în ultima perioadă de timp”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.

Uzina Mecanică București este partenerul principal pentru GDELS în România și va putea, în perioada următoare, să deservească întregul program Piranha 5 în țara noastră. Parteneriatul între cele două entități este unul de lungă durată, focusat pe transferul de tehnologie dar și pe conlucrarea pe întregul program de achiziții.

“Sunt convins că România poate deveni exportator de astfel de transportoare blindate, iar producția din România, dincolo de necesarul armatei, se poate extinde și către alte state. Prin contractul semnat marți, România devine unul dintre primele state în care se produc mijloace militare moderne”, a declarat Mihai Macaveiu, secretar de stat Ministerul Economiei și președintele PSD Mediaș.

Armata României a primit până în acest moment 68 de transportoare blindate Piranha 5 asamblate în țara noastră, iar alte 26 de mijloace de tehnică militară vor fi livrate până la finalul acestui an.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș