spot_img
15.2 C
Sibiu
miercuri, 24 aprilie, 2024
spot_img

Alegeri interne la USR Sibiu. Fără emoţii. „Ce a realizat Ruxandra Cibu Deaconu este formidabil!”

Știri din Județ

Publicitate

Organizaţia judeţeană şi cea municipală a USR-Plus Sibiu organizează alegeri interne în această perioadă. Pentru biroul municipal înscrierea candidaturilor s-a încheiar, iar pentru cel judeţean se va încheia la 1 iunie. Ruxandra Cibu Deaconu, actualul preşedinte al organizaţiei judeţene USR-Plus Sibiu a anunţat că va candida pentru un nou mandat. Aceasta este concurată de Traian Belei.

Pentru şefia organizaţiei municipale USR Sibiu s-a înscris actualul preşedinte Emil Ciotloş, dar şi Valentin Asproiu şi Ciprian Horşia. Întrebată de jurnalişti în cadrul unei conferinţe de presă de ce nu candidează consilierii municipali, Ruxandra Cibu Deaconu a explicat că aceştia se dedică activităţii din Consiliul Local Sibiu şi propriilor afaceri şi nu mai au timp să conducă şi organizaţia locală. „Colegii mei consilieri locali își iau foarte în serios misiunea, munca aceasta este peste jobul lor de zi cu zi și atunci deținerea și a unei funcții la nivelul organizațiilor locale adaugă un nivel în plus de muncă, pe care ei ar prefera să îl scoată din ecuație. Noi avem nevoie la nivel local de cineva care să organizeze, tocmai pentru că suntem un partid viu și tânăr. Dacă vorbim de vectori de comunicare și imagine avem cei patru consilieri locali și cei patru județeni, în momentul acesta avem suficienți vectori de imagine prin intermediul căruia putem să ne transmitem mesajele”

1.300 de membri, dar votanţi mai puţini

Conform declaraţiilor preşedintei USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu partidul are în judeţ 1.300 de membrii, din care 500 la municipiul Sibiu. Dar nu toţi au drept de vot la alegerile interne. Ea a precizat doar că membrii cu cotizaţia la zi pot vota la aceste alegeri interne. Deaconu a subliniat că partidul s-a întărit la Sibiu după fuziunea USR cu Plus, datorită celor două organizaţii solide din judeţ. Ea a precizat că cele două echipe sunt acum una. Totuşi, la ultimele evenimente organizate cu impact naţional de USR-işti s-a observat că există o distanţare între echipa Deaconu-Ştefănuţă pe de o parte şi Dan Barna pe de alta.

Europarlamentarul Nicu Ştefănuţă a declarat astăzi deschis că o susţine pe Ruxandra Cibu Deaconu: „Ce a realizat Ruxandra Cibu Deaconu este formidabil. Mi-ar placea sa o vad drept lider in continuare al organizației”

Alegerile pentru organizaţia municipală USR Sibiu au loc în 1 iunie, iar pentru cea judeţeană în 5 iunie.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Rășinariul are capelă mortuară la standarde