3.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Primul și singurul târg internațional pentru resorturile de montane din Estul Europei

Știri din Județ

63 de domenii schiabile, printre care și Arena Platoș Păltiniș, sunt reunite sub umbrela Asociației Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR), organizatorul primului târg destinat resorturilor montane din Europa de Est, Carpathian Mountain Fair.


Este momentul unui pas înainte pentru activitățile montane în România. Prin urmare, între 9 si 11 iunie, furnizori de servicii și produse își dau întâlnire cu resorturi montane din Europa de Est la Cheile Grădiștei Resort, județul Brașov. Acest târg ce își propune să intermedieze servicii de cea mai înaltă calitate în special pentru domeniile schiabile din țară, dar și pentru resorturile montane din Europa.

Există deja confirmări din partea unor resorturi din Bulgaria, Polonia și Slovacia, pe lângă cele 63 de domenii schiabile ce fac parte din ATCR. „Piața devine tot mai dinamică, resorturile montane au cunoscut în ultima perioadă un aflux mare de turiști și multe companii care oferă produse și servicii pentru clientul montan nu au reprezentanțe în România, astfel ajungând mai greu la clienții lor, prin urmare am zis să le facilităm această întâlnire, dintre producători și cumpărători”, spune Iancu Șerbănescu, președintele Asociației.

Companii de top în serviciile de ski

La târgul ce are loc la Cheile Grădiștei Resort vor participa companii precum Leitner, Doppelmayer sau Bartholet la transportul pe cablu, PistenBully pentru ratrace sau SkiData pentru ticketing. Sunt nenumărate branduri extrem de cunoscute în domeniul serviciilor si produselor de calitate ce vor fi prezente la Carpathian Mountain Fair. Lista completă a expozanților se găsește la finalul articolului.

„Acest târg oferă posibilitatea ca producătorii și cumpărătorii să se întâlnească într-un cadru organizat și să găsească împreună soluțiile optime pentru a crește atractivitatea resorturilor. Pentru resorturile din România acest lucru înseamnă că vor putea alege cele mai bune opțiuni pentru instalațiile de transport pe cablu, producție de zăpadă artificială, utilaje pentru pregătirea pârtiilor și mai nou activități pe timpul verii” mai spune Iancu Șerbănescu.

Având deja de la prima ediție interesul unor resorturi din străinătate, târgul are mari șanse să devină cel mai important din Europa de Est.

E un pas foarte important înainte, atât pentru creșterea calității serviciilor, dar mai ales pentru că planurile de dezvoltare a întregii industrii montane din țară nu se opresc aici.

Ce trebuie făcut pentru dezvoltarea activităților de iarnă?

Argumentele Asociației au cântărit mult în decizia ministrului Educației de a reintroduce vacanța de iarnă în calendarul școlar. Mai mult decât atât, decizia privind alegerea săptămânii din februarie rămâne la Inspectoratele Școlare. Astfel copiii vor benefica de partii mai putin aglomerate.

Urmând tendința din Europa și în România schiul începe să aibă din ce în ce mai mulți practicanți. Prin urmare, următorul demers al Asociației Transportatorilor pe Cablu va fi obținerea unei întâlniri cu ministrul Antreprenoriatului și Turismului pentru a-i prezenta un plan de revigorare a activităților de iarnă din întreaga țară, un plan care presupune anumite modificări legislative.

Investitorii privați sunt discriminați în comparație cu autorităților locale și regionale atât din perspectiva accesului la finanțare cât, și mai ales, din punct de vedere al legislației silvice. Sunt imperios necesare niște schimbări urgente pentru a debloca numeroase proiecte de dezvoltare din țară ce bat pasul pe loc. „Istoria a dovedit faptul că privatul este un mai bun administrator al domeniilor schiabile, fiindcă numărăm pe degete excepțiile unde administrează autorități locale, iar pârtiile sau domeniile schiabile funcționează bine. Lipsește infrastructura, lipsește susținerea Guvernului. Pentru a putea oferi servicii mai bune turiștilor avem nevoie de modificări legislative pentru scoaterea din circuitul silvic, de acces la finanțările pe turism și un regulament al schiorului”, mai spune Iancu Șerbănescu.

Organizatori: Asociația Transportatorilor pe Cablu din România și Cheile Grădiștei Resort

Expozanți:

  • Transport pe cablu: Doppelmayer, Bartholet, Leitner Grup, Snowmax, Teufelberger Redaelli
  • Zăpadă artificială: Technoalpin, Supersnow, , Demaglenko
  • Ratrace: PistenBully, Prinoth, Pistentech, Meb
  • Summer activities: Zarox Pumptrack, El-Car, Mountain Cart
  • Ticketing si parcari: Ski Data (Insight Software) Kadra Tech
  • Covoare rulante: Sunkid
  • Construcții și proiectare instalații pe cablu: Transcabl, Proeuro, Canalpin,
  • Iluminat nocturn: Flash Lighting Systems, Oxi Delta
  • Soluții pentru stocare și vânzare echipamente de ski și snowboard: QBL
  • Echipamente de ski și snowboard: Rossignol, Dynastar, Vist
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș