5.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Turului Ciclist al Sibiului: Restricţii de circulaţie pentru Cursa Sponsorilor de duminică, 19 iunie

Știri din Județ

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului Cursa Sponsorilor, organizat sub egida Turului Ciclist al Sibiului, se instituie pentru ziua de duminică, 19 iunie, următoarele restricţii de circulaţie:

– Calea Poplăcii este închisă între strada Ludoş până la ieşirea din oraş spre Poplaca, între orele 7:30 – 15:00;

– DJ 106R este închis între Sibiu şi intrarea în Poplaca între orele 7:30 – 15:00.

– Conducătorii auto sunt rugaţi să folosească variante ocolitoare şi să respecte indicaţiile agenţilor de poliţie şi ale personalului de semnalizare a concursului.

– Se interzice parcarea autovehiculelor pe strada Calea Poplăcii, de la strada Ludos până la Jandarmeria Sibiu, în intervalul orar 6:00-15:00.

Încă de la prima ediţie, în 2011, Turul Ciclist al Sibiului a oferit sponsorilor si partenerilor posibilitatea de a-şi înscrie angajaţii la Cursa Sponsorilor. Evenimentul le oferă participanţilor şansa de a experimenta senzaţiile unei competiţii profesioniste – cursa se desfăşoară pe un traseu închis circulaţiei, cu cronometraj şi arbitraj – însă într-o atmosferă prietenească, în care singurele lucruri care contează sunt fair play-ul şi distracţia. Cursa Sponsorilor a fost lansată ca şi competiţie cu start în masă, dar din 2020 se desfăşoară ca probă de contratimp, individual şi pe echipe (2 membri la fete, 3 la băieţi). În afară de Cursa Sponsorilor,Turul Ciclist al Sibiului organizează şi alte competiţii dedicate amatorilor: Biciclete Cochete (1 iulie), Green Day Kids (3 iulie). Transfăgărăşan Challenge (4 iulie) şi King of the Mountain Păltiniş (5 iulie).

Ediţia a 12-a a Turului Ciclist al Sibiului se va desfăşura între 2 şi 5 iulie şi aliniază la start şase dintre cele 18 echipe de World Tour acreditate de Uniunea Ciclistă Internaţională. Anul acesta, Turului Sibiului propune cinci etape provocatoare prin inima Transilvaniei, pe un traseu recunoscut pentru duritatea lui: 80 din cei 500 de km totali ai parcursului sunt în căţărare şi ajung pe cele mai frumoase drumuri din România – Transfăgăran şi Transalpina.

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federaţiei Române de Ciclism şi a Uniunii Cicliste Internaţionale. Încă de la prima ediţie, care a avut loc în iulie 2011, Turul Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiţie ciclistă organizată în România şi una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naţionale, Continentale, Pro-Continentale şi, în premieră pentru ţara noastră, de World Tour. În cele 11 ediţii organizate până acum, am avut ocazia să vedem la Sibiu ciclişti care au făcut istorie, precum Egan Bernal – câştigător al Turului Franţei în 2019, sau Primoz Roglic – câştigător al Turului Spaniei în acelaşi an.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș