1.2 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

Furt cu iz politic la Scoreiu. Trei persoane reținute!

Știri din Județ

Trei persoane au fost reținute, după ce au furat, acum o lună de zile, un excavator pe șenile din localitatea Scoreiu, județul Sibiu.

Nimic neobișnuit până aici, hoții prinși, Poliția și-a făcut treaba, dosarele penale sunt scrise frumos iar prejudiciul este în curs de recuperare, deci practic „justice is served”. Însă ce te faci când aflii că doi dintre hoți sunt plătiți din banii cetățenilor din Porumbacu de Jos , iar al treilea „mănâncă la masă” cu viceprimarul.

Revenind la „justice is served”, rămâne de văzut dacă procurorii se vor duce după linia legii sau vor găsi portițe „de clemență”. Conform www.portal.just.ro, din cei trei, doi au primit propuneri de arestare preventivă pentru 30 de zile. Este vorba despre consilierii locali din Porumbacu de Jos, din partea PNL: Malangă Adrian-Nelu și Stoica Mirel-Mihai.

Cel de-al treilea inculpat, în vârstă de 39 de ani, s-a luat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Conform surselor Sibiu Independent, autoritățile locale au încercat să ascundă incidentul, motivând o defecțiune a sistemului video, fix în acea zi. Totuși, polițiștii au făcut rost de imagini video de la casele din zona furtului.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut 3 bărbați, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Cei trei bărbați, localnici în vârstă de 39, 44, respectiv 49 de ani, sunt bănuiți că, la data de 10 iunie a.c., de pe raza localității Scoreiu, ar fi sustras un excavator pe șenile. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 11 iulie, polițiștii au luat măsura reținerii persoanelor pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.” se arată într-un comunicat al IPJ SIBIU

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri