Crucea Roşie Română marchează, sâmbătă, Ziua Mondială de Prim Ajutor, moment în care pune accent pe învăţarea şi acordarea primului ajutor la orice vârstă.
„Cunoştinţele de acordare a primului ajutor abilitează oamenii să salveze vieţi şi ajută la recuperarea după o boală sau un accident, sporeşte capacitatea unei persoane de a lua măsuri rapide pentru a reduce sau stabiliza leziunile grave şi pentru a îmbunătăţi şansele de supravieţuire ale unei victime. Totodată, abilităţile de acordare a primului ajutor îi învaţă pe oameni cum să-şi păstreze calmul în caz de urgenţă precum şi bunătatea şi dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi„, arată un comunicat al Crucii Roşii transmis AGERPRES.
Crucea Roşie Română furnizează cursuri de prim ajutor de 146 de ani fără întrerupere. Cursurile de prim ajutor desfăşurate de Crucea Roşie Română au acoperire naţională şi certificare europeană. În 2021, un an în care cursurile pentru al doilea an consecutiv s-au desfăşurat în cea mai mare parte în regim online din cauza restricţiilor pandemiei COVID-19, organizaţia a instruit peste 32.000 de persoane în acordarea primului ajutor, dintre care 4.950 copii şi 24.531 adulţi.
Ziua Mondială de Prim Ajutor recunoaşte rolul important pe care îl au la nivel mondial Societăţile Naţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie în furnizarea de formare în domeniul acordării primului ajutor de calitate, ca o modalitate de consolidare a capacităţii oamenilor de a răspunde în situaţii de accident sau boală.
sursa: Agerpres.ro