spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

O nouă reuniune zonală a proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” s-a desfăşurat la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

Astăzi a avut loc reuniunea de informare „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii și protecția apelor” pentru județele Sibiu și Alba, în continuarea reuniunilor zonale de lucru demarate în 2019.

Autoritățile locale au deschis acest eveniment organizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți (UMP CIPN), iar reprezentanții UMP CIPN au oferit UAT-urilor din cele două judeţe informații concrete despre evoluţia acestui proiect, printre care rezultatele monitorizării ex-post a investițiilor privind realizarea platformelor comunale pentru colectarea şi depozitarea gunoiului de grajd, cu efecte pozitive în gestionarea integrată a azotului şi reducerea emisiilor de azot la nivel de fermă.

De asemenea, au fost transmise oportunităţile despre investițiile viitoare pentru UAT-uri și fermieri, ca urmare a finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru managementul gunoiului de grajd. Consultările au avut în vedere schemele de ajutor de stat de minimis pentru platforme individuale și GBER pentru instalații de biogaz.

Întâlnirea a continuat cu discuţii privind măsurile necesare protecţiei apelor în contextul provocărilor legate de poluarea cu nitrați, detalii fiind oferite de către reprezentanții Sistemelor de Gospodărire a Apelor Sibiu și Alba. În continuare, cei de la APIA şi OJIFR din judeţele Sibiu şi Alba au prezentat şi noutățile apărute ca urmare a revizuirii Programului de Acțiune și a Codului de bune practici agricole, alături de evitarea sancțiunilor la plățile APIA și AFIR, prin respectarea normelor de eco-condiționalitate.

Tot acum a fost prezentat şi Help-desk-ul, sistemul de tip rețea pentru transferul de informații către fermieri şi unde sunt promovaţi fermierii model ca factori de diseminare a informațiilor, alături de campania de informare publică şi celelalte evenimente ale proiectului.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 80 de comunități locale.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?