8.1 C
Sibiu
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Acţiuni privind asigurarea statusului de sănătate, a normelor de protecție și bunăstare la animale pentru perioada de iarnă

Știri din Județ

Dr. Penţea Ioan Viorel  – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu a transmis următoarele informații:


Apropierea anotimpului de iarnă şi totodată trecerea treptată a unor specii de animale (bovine, ovine, caprine şi cabaline) la sistemul de creştere şi exploatare în stabulaţie permanentă, impune crescătorilor de animale şi păsări, să intreprindă şi să realizeze din timp o serie de acţiuni și lucrări prin care să se protejeze starea fiziologică şi de sănătate a efectivelor care sunt crescute în exploataţiile comerciale sau în exploataţiile nonprofesionale din gospodăriile populaţiei.
În acest context trebuie cunoscut că. sănătatea animalelor presupune protecția și bunăstarea acestora, elemente care reprezintă starea animalului la un moment dat în raport cu factorii tehnologici de exploatare, respectiv de asigurarea unui confort biologic, adecvat schimbărilor ce intervin în mediul de viaţă în decursul anului, factori oferiţi de către proprietarii de animale, prin :
asigurarea spaţiului vital indispensabil,
supravegherea zilnică a animalelor,
respectarea normelor tehnologice de exploatare, a parametrilor de microclimat, a ventilaţiei și a normelor de zooigienă,
asigurarea consumului necesar de furaje şi de apă,
aplicarea programelor de profilaxie a bolilor transmisibile, sau a tehnopatiilor,
asigurarea conceptului de securitate alimentară şi trasabilitate.
Pentru a asigura o stare de sănătate normală animalelor şi implicit produse animaliere corespunzatoare, se recomandă ca pentru perioada de iarnă proprietarii de animale şi păsări să asigure :
Adăpostirea animalelor şi păsărilor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să respecte densitatea, volumul de aer, umiditatea, luminozitatea şi zooigiena la parametrii normali, realizată prin :
remedierea, dupa caz, la adăposturi a elementelor de construcţie exterioare şi interioare deteriorate (alei de acces, padocuri, ziduri, geamuri, tâmplării, tavane, jgheaburi, burlane, tencuieli, pardoseli);
tanşeitatea uşilor şi a ferestrelor pentru a se asigura o temperatură optimă şi constantă în adăposturi;
asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18 – 20 grade C, a coeficientului de luminozitate, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
suprafaţa totală de adăpostire şi dimensiunea grupului pentru animale se determină în funcţie de specie, vârstă, şi alte caracteristici biologice
la specia bovină, la viţei – 1,5 m, la tineret 1,8 la vacă în sistem legat patul cu L – 1,8 m, l- 0,8 m şi front de furajare 50 cm.
la ovine, densitatea în saivan trebuie să asigure 1,5 m² pe cap de oaie adultă şi 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţa minimă de 2,5 m² pe cap de adult şi de 0,5 m² pe miel. În perioada fătărilor adăpostul se compartimentează în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei)
igienizarrea adăposturilor prin curăţire mecanică, dezinfecţii deratizare, dezinsecţii şi zugrăvit, efectuate cu unități specializate;
Asigurarea apei la nivelul necesarului, verificarea şi protejarea surselor de apă, remedia anumite defecţiuni pentru a nu fi supuse îngheţului.
Inventarul stocului de furaje pe sortimente şi indici de calitate, stabilirea şi respectarea raţiilor zilnice de furaje în funcţie de specie şi categoria de animale.
Asigurarea condiţiilor optime de depozitare, păstrare şi administrare a stocurilor de furaje prin:

evitarea pășunatului pe suprafețele acoperite de brumă sau administrarea de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate, în perioada cu temperaturi scăzute, sau furaje depreciate calitativ, care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni digestive grave,
menţinerea in stare de funcționare și igienă a instalaţiilor, echipamentelor, containerelor şi a vehiculelor utilizate pentru producerea, prepararea şi transportul furajelor şi să evite orice sursă de contaminare a acestora,
verificarea calităţii furajelor, prin afuirea de probe la laboratorul de referinţă, respectarea recomandările menţionate în buletinele emise de către specialişti în cazul unor necomformităţi;

Respectarea normelor de biosecuritate în ferme prin:

funcționarea filtrului sanitar pentru personal și rutier la intrarea în fermă,
asigurarea condiţiilor de evacuarea şi depozitare a dejecţiilor, a gunoiului, în platforme sau staţii de epurare, astfel încât să nu constituie surse de difuzare a bolilor,
amenajarea unor spaţii pentru depozitarea cadavrelor şi a altor deşeuri de origine animală destinate distrugerii la unitatea specializată.

Să colaboreze cu medicii veterinari, arondaţi, pentru identificarea şi înregistrarea la timp a animalelor (bovine, ovine, caprine şi porcine), existente în exploataţie,
Să comunice medicului veterinar intenţia de introducere sau scoaterea de animale în / din exploataţie şi a altor mişcări interne de animale.
Să anunţe urgent, medicul veterinar arondat despre apariţia unor modificări în starea de sănătate a animalelor şi păsărilor din exploataţie.
Să colaboreze cu servicile veterinare pentru efectuarea acţiunilor de prevenire a îmbolnăvirii animalelor, prin supravegherea clinică a stării de sănătate a acestora, supravegherea unor boli transmisibile prin examinarea în laborator a probelor recoltate de la animale şi păsări în acest scop,tratamente antiparazitare, operaţiuni de vaccinare profilactică, etc.
Precizăm că în această perioadă a anului sunt programate acţiuni de supraveghere prin măsuri specifice a unor boli transmisibile, respectiv T.B.C. Blutonguie, E.S.B. Scrapia la ovine, Pesta porcină africană, Gripa aviară, Salmonelele la păsări, vaccinarea antirabică a carnasierelor domestice, tratamente antiparazitare de necesitate, etc.
Medicii veterinari pe lângă verificările şi evaluările privind respectarea normelor de biosecuritate, protecţie şi bunăstare în exploataţiile cu animale şi păsări, caută permanent să menţină o bună colaborare cu crescătorii de animale, cu asociaţiile crescătorilor de animale constituite, cu micii producători de bunuri alimentare, prin informări reciproce cu problematica existentă, pentru a soluţiona operativ doleanţele şi solicitările acestora şi pentru aplicarea unor măsuri corective în cazul identificării unor necomformităţi.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Culturale Octavian Goga la Rășinari

Risc de avalanșe în Munții Făgăraș