Fender este poate cea mai cunoscută dintre toate companiile ce fabrică chitare, cu o capacitate remarcabilă de a rămâne relevantă și cool indiferent de gen sau de gusturile în schimbare. Iată o scurtă istorie a modului în care a devenit cea mai preferată marcă de chitară electrică din lume.
S-ar putea să fie unul dintre arhitecții chitarei electrice, dar Leo Fender și-a început cariera ca reparator de radio și, de fapt, nu a cântat niciodată el însuși la chitară– dar se pricepea să asculte oamenii care cântau și să creeze echipamente care se potriveau nevoilor lor. Născut în California în 1909, Clarence Leonidas Fender a demonstrat, încă de la începutul vieții, un talent unic pentru electronică, jucându-se cu electronice si piese de schimb de la unchiul sau, ce deținea un magazin de electronice auto, la varsta de 13 ani. S-a pregătit pentru a fi contabil, dar nu s-a oprit, construind si reparând radiouri si alte echipamente audio in timpul liber, iar in 1938 si-a înființat propriul atelier de reparații radio in Fullerton – Fender Radio Service.
Curand, Leo a fost abordat de liderii de trupa locali pentru a crea sisteme PA si alte mijloace de a-si amplifica instrumentele cu coarde – o provocare care i-a starnit creativitatea mai mult ca niciodată. Apoi, in 1943, Leo s-a asociat cu prietenul sau, fostul inginer Rickenbacker si inventator al cordierului Vibrola „Doc” Kauffman pentru a crea K&F Manufacturing Corporation pentru a crea chitare hawaiene.
Anul urmator, perechea a depus un brevet pentru o chitara Lap Steel care folosea unul dintre pickup-urile magnetice Fender, vanzand in cele din urma chitara cu un amplificator ca combo. In 1946, Doc s-a retras din parteneriatul lor, dar Leo a optat sa continue singur, redenumind compania Fender Manufacturing dorind sa se concentreze exclusiv pe inovatiile pentru chitara, si-a vandut afacerea de reparatii radio si nu s-a uitat niciodata inapoi.
La sfarsitul anilor 1940, Fender a inceput sa dezvolte planurile pentru o alternativa solid body la chitarele hollow body care erau populare la acea vreme – nu era primul solid body, dar chitarele erau considerate o noutate in majoritatea cercurilor. Leo a schimbat totul pentru totdeauna.
Esquire a sosit in 1950 si a fost indicatorul catre un viitor stralucit si glorios – cu gatul insurubat, corpul cu o singura taietura si un singur pickup, era un instrument mult mai rudimentar decat ceea ce foloseau multi chitaristi la acea vreme, dar asta era genialitatea sa.
Chitara solidbody era mai putin predispusa la feedback, se putea canta mai tare si putea fi taiata prin amestecul de benzi din ce in ce mai puternice. Fara sa-si dea seama, Leo crease sunetul perfect pentru sunetul infloritor al muzicii pop.
In 1951 avea sa soseasca o versiune dublu pick-up, initial botezata Broadcaster, dar in curand redenumita Telecaster dupa o problema legala – s-a nascut primul solid body produs in masa.
1951 a fost un an bun pentru Fender – in acel an a fost si lansarea Precision Bass, care a devenit in curand primul bas electric care a captat cu adevarat imaginatia pasionatilor.
Dupa succesul Telecaster-ului si P-Bass-ului, Fender si brain trust-ul sau si-au propus sa reinventeze din nou chitara electrica. Dupa doi ani de cercetare si dezvoltare, in 1954 a fost lansata o noua chitara, una ale carei contururi spatiale si sunet inimitabil au schimbat fata muzicii pentru totdeauna – Stratocaster.
In timp ce Strato avea asemanari cu Tele, acesta a oferit destul de multe diferente cheie. Are un corp conturat, cu taiere dubla, trei pickup-uri cu bobina simpla si un sistem vibrato sincronizat. La fel cum a facut Henry Ford pentru automobil, in Strato Fender a fost creata o chitara care ar putea fi produsa in masa si usor intretinuta cu piese de schimb. Versatilitatea si durabilitatea acestui design este motivul pentru care a ramas relativ neschimbata de la inceput – ramane cea mai recunoscuta chitara facuta vreodata.
Dar Leo nu a terminat inca – la sfarsitul anilor ’50 a inceput sa lucreze la o chitara mai „de lux” destinata chitarilor de jazz ale vremii, cu comutare versatila, pickup-uri voluminoase single-coil, un nou sistem de vibrato revolutionar si un aspect care ar polariza jucatorii pentru deceniile urmatoare.
Jazzmaster-ul nu a prins niciodata cu adevarat publicul vizat, dar scena infloritoare a fost suficienta, la fel cum a facut-o cu Jaguar-ul de scara mica in 1962. Ambele chitare vor continua sa fie dezbinate si neintelese pana cand pionierii grunge precum Sonic Youth si Dinosaur Jr au plasat ferm chitarele „offset” ale lui Leo in topul instrumentelor cool.
In anii care au urmat, Fender a crescut din ce in ce mai mult si este acum, fara indoiala, cea mai mare si mai faimoasa companie de chitara din lume. Pe langa fabricile din SUA, Mexic si Japonia, marele F s-a extins in alta parte in Asia, facand chitarele Fender accesibile la orice pret, reusind in acelasi timp sa mentina un nivel de control al calitatii care ar fi fost incredibil acum 30 de ani.
Compania a continuat, de asemenea, sa inoveze, creand noi modele populare de chitara, cum ar fi Meteora, Cabronita si, probabil, cea mai cool dintre toate, seria Acoustasonic, care estompeaza liniile dintre chitara electrica si cea acustica.
Poate unica intre companiile ce fabrica chitari, Fender a reusit, de asemenea, sa se diferentieze fara sa-si piarda niciodata identitatea – vei vedea chitarele Fender in mainile muzicienilor grei din rock, popperilor neo-soul, alt-rockerilor grunge si regilor country.
La șapte decenii de la prima chitara electrica a lui Leo Fender, Fender rămâne un brand pentru toata lumea.
