12 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

EDITORIAL: Când nu poți răspunde în cuvinte, bagă cuțitul sau pumnul

Știri din Județ

Cam la asta se rezumă educația elevilor din ultima perioadă. Fie ei din Sibiu sau toată România. Incidentul de astăzi de lângă Liceul Independența când un elev a înjunghiat un alt elev nu este primul, nu va fi nici ultimul. Actele de violență în școli, fie ele mai mici sau mai mari, la care se adaugă cele de bullying sunt omniprezente. Mai punem și cele din jurul școlilor și din drumul elevilor către școală și avem o imagine a unui Sibiu tot mai nesigur pentru copiii noștri.

Un părinte mă întreabă într-o dimineață de ce mai duc fetele mele la școală cu mașina, zi de zi, pentru că sunt mari și pot merge pe jos. Da, pot, dar nu vreau eu să le las, pentru că știu cât de nesigur este pentru elevi Sibiul, mai ales pentru fete. Dincolo de raportările glorioase trimestriale sau lunare făcute de Inspectoratele de Poliție și Jandarmi din Sibiu în ședințele ATOP de la Consiliul Județean, realitatea este cu totul alta. Majoritatea cazurilor de violențe între elevi nu ajung la urechile Poliției.

De ce nu știu polițiștii despre actele de violențe care se petrec zilnic în școlile din județ sau în preajma lor? Pentru că avem un sistem de facto al tăinurii. Elevul nu spune la părinți că a fost agresat. Ia bătaie în continuare sau se răbună. Dacă elevul spune totuși la părinți și aceștia reclamă la școală, aici lucrurile sunt adesea rezolvate fără poliție. De cele mai multe ori conducerile școlilor din județ aleg varianta împăcării. Pedepsele ce se aplică agresorului sunt cel mult de ordin școlar, fără prea mare efect asupra acestuia.

Foarte rar Poliția este chemată la școală. Și când este chemată, cel mai des polițiștii dau din umeri. Mai ales dacă agresorii sunt minori. Și exemplele cercului vicios continuă. Există multe programe în școli contra intimidărilor, ostracizărilor sociale, agresiunii verbale, psihologie, fizice…. dar sunt fără efect. De ce? Pentru că realitatea din școli este cu totul alta!

Elevii spun între ei ce se întâmplă pe principiul Radio Șanț. Înjunghierea unui elev de un altul, ajunge în presă pentru că este deja un caz grav. Dar zecile de cazuri de bătăi de prin școli sau din jur rămân ascunse. Oficial, Insepctoratul Școlar și Poliția vor nega cele scrise aici, realitatea este însă alta. De prea mulți ani am fost implicat activ în rețeaua școlară din județ ca jurnalist, ONG-ist și părinte. Dincolo de informațiile ce sunt circulate pe canalele oficiale, există multe informații circulate de elevi. Acestea din urmă, arată o cu totul altă realitate în școlile județului. În unele mai mult ca altele. Legea pumnului este tot mai prezentă. Asta pentru că mulți nu au capacitatea de a da răspunsuri verbale sau a susține un argument. Singurul lor argument este pumnul. Concluzia logică este simplă: cine lovește este un prost sau o proastă.

Publicitate

1 COMENTARIU

  1. Toate actele de agresiune fizică sunt cunoscute. Problema extrem de gravă este cea a aplicării legii. Avem politisti carora le este frica sa mearga in anumite comunitati. Jandarmi care sunt trimisi in zona liceelor „Independenta” si „Terezianum” care fumeaza si se imbratisează cu elevele, ca de, empatizeaza cu ele. Ca urmare, sa nu ne mire ca asemenea lucruri vor fi mai dese. Petarde puse pe catedre, jigniri continue, palme peste ceafa, suturi peste fund, hahaha cu degetul catre o perosana. Cand se intrevine, parintele urla, vine la scoala, scoala pune batista pe tambal, ajunge la ISJ Sibiu cine are cunostinte pentru lucruri banale, dar cel traumatizat ajunge….. sa fie injunghiat! Singura solutie: aplicare „ad literam” a legii! Atat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri