4.1 C
Sibiu
vineri, 19 aprilie, 2024

PSD Sibiu: Proiect de 15 milioane de lei, pentru comuna Laslea (CP)

Știri din Județ

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu a transmis către mass media următorul comunicat de presă:


Primarul Ioan Onea a obținut, ieri, finanțare pentru un proiect în valoare de 15.096.484 de lei pentru modernizarea comunei Laslea. Proiectul a fost depus și finanțat prin programul “Anghel Saligny” (PNDL 3), program conceput și implementat, cu mulți ani înainte, exclusiv de PSD.

Ieri, primarul comunei Laslea a semnat, împreună cu secretarul de stat Alexandru Stoica din Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare. Banii obținuți sunt destinați refacerii întregii infrastructuri de drumuri, asfaltare străzi, reabilitare trotuare, rigole și podețe din localitatea Laslea.

Acest proiect vine după ce primarul Ioan Onea, împreună cu echipa lui, a introdus sistemul de alimentare cu apă și canalizare, tot printr-un proiect cu finanțare externă. Aceste investiții nu s-ar fi putut realiza din sursele proprii ale Primăriei, pentru că ar fi fost necesar bugetul de investiții al Primăriei pe 70 de ani.

Domnul Onea este un primar gospodar. Toate drumurile ce leagă cele 5 sate componente, în lungime de peste 28 de kilometri, sunt asfaltate și modernizate.

Îl felicit pe domnul Onea și echipa dânsului pentru faptul că a înțeles că trebuie să acceseze programe cu finanțare guvernamentală și europeană! Vreau să aduc la cunoștința sibienilor faptul că primarul a construit o școală de la zero și a modernizat toate celelalte patru școli din comună, toate fiind dotate cu tablă inteligentă și aparatură electronică de ultimă generație. Locuitorii comunei au la dispoziție internet gratuit, prin sisteme WiFi care acoperă toată comuna, instalate în cadrul unui proiect pe fonduri europene.

Primarul Ioan Onea este preocupat și de activitatea sportivă a tinerilor. Comuna Laslea are un teren de fotbal modern, prevăzut cu tribune, și o echipă de fotbal inimoasă și dornică de performanță. Vă spun în premieră că Primăria Laslea a depus un proiect pentru construirea unei săli de sport cu tribune, în valoare de 9 milioane de lei, care a fost aprobat, urmând ca, anul viitor, să înceapă construcția.

Căminele culturale și cele două dispensare sunt modernizate, există farmacie, cabinet stomatologic și medici de familie.

La Primăria Laslea, există și serviciu de evidență a populației, astfel că cetățenii își fac cărțile de identitate aici, nemaifiind nevoiți să bată drumul până la Mediaș.

 

 

În cadrul Serviciului voluntar pentru situații de urgență al comunei, există două autospeciale pentru stingerea incendiilor. Acestea și-au dovedit eficiența chiar luni, 12 decembrie, când un incendiu violent la o anexă gospodărească amenința să se extindă rapid la casele din jur. Incendiul a fost stins cu maximă promptitudine de pompierii voluntari ai comunei, înainte de a ajunge echipajele celui mai apropiat centru ISU.

Din această toamnă, la nivelul Primăriei Laslea, există și un notar public, post obținut cu aprobarea Ministerului Justiției, care deservește cetățenii din zona Laslea. 

Nu în ultimul rând, primarul Onea promovează tinerii, le acordă încredere, cel mai bun exemplu fiind viceprimarul comunei, Liviu Adrian Vulturar, care are doar 34 de ani. 

Prin multă muncă, inteligență, ambiție și mai ales dragoste pentru comuna sa, primarul Ioan Onea a reușit să transforme Laslea într-o comună modernă, europeană.

 

 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri