spot_img
8 C
Sibiu
joi, 25 aprilie, 2024
spot_img

Hermannstadt a fost depunctată! Sibienii merg la TAS

Știri din Județ

Publicitate

Când nimeni nu se aștepta, o veste șoc zguduie fotbalul din Liga 1. Hermannstadt, echipă clasată la finalul anului calendaristic 2022 pe loc de play-off, a fost depunctată cu 9 puncte de către Federația Română de Fotbal din cauza problemelor financiare.

Clasamentul a fost deja actualizat, iar formația lui Măldărășanu a ajuns pe locul 9 cu 21 de puncte.

REACȚIA CELOR DE LA HERMANNSTADT NU A ÎNTÂRZIAT SĂ APARĂ

În cei 7 ani și jumătate de (scurtă) existență, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film.

Iată că acum, în prag de sărbători, primim ,,cadou” în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situația este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată și injustă.

Depunctarea ne-a fost dictată de către Administrația de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se țină cont de noul plan de reorganizare A.F.C.Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu și a intrat deja în aplicare.

Prin urmare, îi asigurăm pe toți suporterii FCH și pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic și mai ales a acestor fotbaliști minunați care ne-au făcut pe toți să fim atât de mândri!

Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunța sub nici o formă! Nu ne batem joc și nu vom permite nimănui să facă așa ceva!

Știm că avem dreptate și este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (T.A.S.) din Lausanne, Elveția, ne va recunoaște acest fapt!

Așa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înțelegerea, răbdarea și susținerea tuturor suporterilor noștri. Contează enorm!COMUNICAT FC HERMANNSTADT

Din punct de vedere sportiv, Hermannstadt era într-un moment excelent. Sibienii au învins primele două clasate după inaugurarea noului stadion din Sibiu.

În situații dificile din punct de vedere financiar se află și Petrolul sau CS Mioveni, echipe care momentan nu au fost depunctate.

FOTO & INFO – FC Hermannstadt / Facebook
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Muzeul ASTRA trece la programul de vară

Cum să tratezi eficient arsurile solare?

Greseli de evitat in alegerea unei rochii de ocazie

EDITORIAL: Elevii sibieni olimpici și viitorul lor