spot_img
8.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

EDITORIAL: Nicu Ștefănuță, un Iohannis 2.0 pentru Sibiu?

Știri din Județ

Publicitate

Lupta pentru Primăria Sibiu se ascute pe măsură ce se apropie anul electoral 2024. Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a demisionat zilele trecute din USR, cu argumentul că partidul a luat-o pe o direcție greșită. Am discutat cu Ștefănuță despre dedesubturile partidului, dar am vorbit și cu cei rămași în USR.

Într-adevăr, poate nu la Sibiu, dar pe țară, USR este într-o implozie în progresie. Oamenii pleacă pe capete, majoritatea spre alte partide sau se retrag din politică. Chiar demisionat din USR, Ștefănuță rămâne europarlamentar al grupului RENEW Europe. Prin plecare sa USR mai are 2 din cei 8 europarlamentari inițiali, iar unul dintre aceștia este deja suspendat de partid.

Nicu Ștefănuță a anunțat acum câteva luni că își dorește o candidatură la Primăria Sibiu. Sibian, cu origini rășinărene de peste 500 de ani, Ștefănuță s-a școlit în Occident, unde a și profesar în instituțiile europene ca funcționar, apoi ca ales europarlamentar. Sibienii au auzit public de el, mai ales după alegerile europarlamentare, fiind primul om în Parlamentul European din Sibiu. Adică, pe bune din Sibiu, nu ca foștii europarlamentari, care erau din București și aveau birouri și la Sibiu.

Nicu Ștefănuță este un progresist. Are o viziune modernă asupra administrației și necesității eficienței acesteia. Este înconjurat de o echipă tânără, profesionistă. Cumva, când stai de vorbă cu Nicu Ștefănuță, acum, liber de partid, și fără intenții de a se înscrie la vreun mare partid gen PNL sau PSD, îți aduci aminte de Iohannis. Acel Iohannis din 1999, care anunța în cercuri restrânse dorința de a candida la Primăria Sibiu. Cu voluntari pe biciclete, fără buget prea mare de campanie, cu echipă de tineri entuziaști care să îl susțină și cu o viziune nouă asupra Sibiului, dar cu legături în trecutul său istoric.

Conjuctura politică a Sibiului este acum diferită. Câte șanse are Nicu Ștefănuță de a deveni primar al Sibiului, poate independent, poate cu sprijinun unei coaliții, cine știe? În politică nu știi ce îți rezervă viitorul. Cert este că Ștefănuță a înțeles că trebuie să se delimiteze de USR, un partid pornit de la protestele de stradă și ajuns să fie controlat de interese și orgolii personale.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului