spot_img
8.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Au început înscrierile pentru Olimpiada de Benzi Desenate

Știri din Județ

Publicitate
Au început înscrierile pentru ediția a patra a competiției școlare Olimpiada de benzi desenate, la care pot participa elevii de clasele I-XII. Înscrierea se face prin intermediul bibliotecilor școlare, județene, orășenești și comunale până la data de 30 aprilie, iar Jocurile Olimpice din Antichitate constituie tema ediției, scrie Agerpres.

Cei interesați, sunt așteptați la Biblioteca ASTRA, sediul central și filiale, pentru a se înscrie, dar și pentru a găsi inspirație. În colecțiile bibliotecii publice sibiene puteți afla care erau valorile olimpismului consultând volumele dedicate competițiilor atletice care aveau loc pe arenele Greciei Antice.

Olimpiada de Benzi Desenate, ediţia a patra, competiţie destinată şcolarilor şi elevilor din clasele I – XII, se va desfăşura în perioada ianuarie – mai şi va fi dedicată Jocurilor Olimpice din Antichitate, potrivit unui comunicat de presă. 

Lucrările trebuie să abordeze una dintre valorile olimpismului: excelență, spiritul de echipă, prietenia, fairplay-ul, toleranță, respectul, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp şi minte. Organizatorii le oferă elevilor care vor să participe câteva informații utile despre Jocurile Olimpice. 

“Jocurile Olimpice din antichitate au reprezentat o serie de competiții atletice între reprezentanți ai orașelor-stat și unul dintre Jocurile Panhelene din Grecia Antică. Au fost ținute în onoarea lui Zeus, iar grecii le-au dat o origine mitologică. Grecii credeau că jocurile își aveau rădăcinile în religie, competiția atletică era legată de venerarea zeilor, iar jocurile antice erau menite să aducă pace, armonie și o întoarcere la originile vieții grecești. Ele au continuat să fie celebrate și când Grecia a intrat sub stăpânire romană în secolul al II-lea î.Hr.

În timpul Jocurilor Olimpice antice, era anunțată ekecheiria (un armistițiu olimpic), pentru ca sportivii și pelerinii religioși să poată călători în siguranță din orașele lor către locurile unde se organizau competițiile. Premiile pentru învingători erau coroane de frunze de măslin sau simple coroane.

Jocurile Olimpice antice au avut mai puține evenimente decât Jocurile Olimpice moderne și numai bărbații greci născuți liberi aveau voie să participe, deși au existat femei victorioase deținătoare de care de luptă. Atât timp cât îndeplineau criteriile de înscriere, sportivilor din orice oraș-stat și regat grec li s-a permis să participe. Competițiile s-au desfășurat întotdeauna la Olympia”, conform sursei citate.

Regulament de participare la Olimpiada de Benzi Desenate
  • Condiții: Concursul este destinat școlarilor și elevilor clasele I-XII. 
  • Specificații tehnice: Metoda de lucru trebuie să respecte etapele realizării unei benzi desenate desene în creion contur culoare (creioane colorate, carioci, tempera acuarele sau alb-negru cu nuanțe de gri). Se va lucra pe verticală. 

Dimensiunea lucrării:

  • format A4 pentru clasele I-IV
  • format A3 pentru clasele V-XII
  • Obligatoriu o lucrare trebuie să fie realizată de un singur elev care își asumă originalitatea subiectului a poveștii în benzi desenate. Orice idee copiat va fi eliminată din concurs. 
  • Lucrarea de bandă desenată trebuie realizată pe o singură pagină/planșă. Fiecare concurent poate participa cu o singură pagină/planșă. Participanții care vor trimite mai mult de o planșă vor fi eliminați din concurs. 
  • Înscrierea paginilor planșelor în concurs se face doar prin intermediul bibliotecilor școlare județene orășenești și comunale. Fiecare bibliotecă, bibliotecar saau profesor v-a trimite o listă cu participanții la concurs împreună cu planșele scanate direct la adresa  olimpiadabd@gmail.com
  • Paginile trebuie trimise până pe 30 aprilie 2023.
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

ACS Mediaș va întâlni liderul clasamentului