Un profesor din SUA acuză Universitatea Lucian Blaga din Sibiu că aranjează concursurile pe post

Publicitate

Am primit pe adresa redacției o sesizare a unui român plecat în anii 90 în Statele Unite și Canada, unde a ajuns profesor universitar. Daniel Deleanu a publicat numeroase volume în America de Nord și a primit recomandări de la prestigioși autori, critici și oameni de știință. A decis să revină la Sibiu cu familia și a dorit să se re-angajeze la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, unde a lucrat în anii 90, în calitate de lector universitar. Surpriză! Universitatea nu recunoaște diplomele obținute în SUA!

Deleanu a aflat de organizarea a două concursuri pentru post de lector și a decis să participe. Această încadrare de lector fiind cea de la care a plecat în anii 90 din Sibiu, deci recunoscută aici de ULBS. Dar problemele au apărut imediat. I s-a spus că posturile sunt aranjate. A depus totuși dosarul de candidatură, dar i s-a respins pentru că a completat un formular în Microsoft Word în loc de Microsoft Excel. Astfel nu a putut nici măcar participa la concursul efectiv. Deleanu acuză faptul că posturile la ULBS sunt aranjate și concursurile sunt de formă.

Am cerut un punct de vedere al Universității, care nu a sosit până la ora actuală. Probabil și faptul că fostul purtător de cuvânt al ULBS a fost mutat în alt departament și de atunci, ULBS nu a comunicat numele unui alt purtător de cuvânt, doar o adresă de email.

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu dă replică domnului Deleanu. Instituția spune că dosarul acestuia a fost respins pe motiv că documentele care atestă experiența sa didactică și lucrările tipărite nu par a fi conforme cu realitatea. Redăm la finalul articolului punctul de vedere al Universității Lucian Blaga Sibiu în acest caz.

Redăm mai jos sesizarea făcută de Daniel Deleanu referitor la situația din ULBS

Mă numesc Daniel Deleanu. Sunt un scriitor și universitar care a activat circa un sfert de secol în Canada și S.U.A. 

Înainte de stabilirea mea în S.U.A., și mai apoi în Canada, am fost în anii ’90 lector la Facultatea de Litere din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. În America de Nord am predat cursuri de literatură engleză, literatură comparată, scriere creativă etc. la mai multe instituții de învățământ superior (am obținut titlul de “Full Professor” cu capacitatea de a conduce doctorate atât din Canada, cât și din S.U.A.). În paralel cu activitatea didactică, am desfășurat o amplă activitate publicistică, fiind autorul a peste 1500 (o mie cinci sute) de cărți de specialitate, aproape toate scrise în limba engleză, întrecându-l în această privința, cu vreo 300 de volume, pe Nicolae Iorga (iertată fie-mi, vă rog, lipsa de modestie!). Pe lângă aceste cărți academice, am scris, în mai multe limbi, și beletristică (poezie, roman, teatru, traduceri etc.) cu oarecare succes, câteva dintre romanele mele devenind mici bestseller-uri (romanul meu Of First Love în a Dream of Countrymen figurând chiar în curicula liceelor din Ontario timp de câțiva ani, până când a fost retras din rațiuni care țin de political correctness și cancel culture). Cărțile mele, atât de specialitate cât și de beletristică, se vând în peste 4000 (patru mii) de librării de pe toate continentele, inclusiv în locații precum Harvard University Bookstore sau librăria Universității din Tokio. De asemenea, unele dintre cărțile mele academice se află în mari biblioteci ale lumii, de-ar fi să menționez doar pe cea a Sorbonei. Aici se află câteva dintre publicațiile mele (un CV și o listă completă a cărților mele sunt disponibile la cerere):

Amazon.com : daniel deleanu

În urmă cu circa un an, m-am repatriat împreună cu familia, cu credința că lucrurile în România sunt pe cale de a intra într-o oarecare normalitate (O, sfântă naivitate! vorba ereticului ars pe rug, Jan Hus). Dorind a preda la Universitatea “Lucian Blaga” – care-mi este foarte dragă, fiindu-mi și alma mater –, acolo unde mai activasem cu mai bine de două decenii în urmă, am început să mă interesez care sunt modalitățile de a putea să fiu din nou cadru didactic la Sibiu. Mi s-a spus că gradul meu de Profesor Universitar obținut în Canada și S.U.A. nu este recunoscut în România, și că trebuie să-mi reîncep cariera universitară românească de la gradul de lector. Cu alte cuvinte, faptul că în cei peste douăzeci de ani de carieră universitară din America de Nord obținusem gradul de Profesor Universitar – acest grad se obține extrem de greu acolo, mult mai greu decât în România, fiind obținut de doar 5% dintre candidați! – nu valorează nimic în sistemul universitar românesc, așa cum se pare că nu au nicio însemnătate nici cele peste 1500 de volume publicate de mine în câteva limbi… (Practic, în cei douăzeci și cinci de ani de absență din România, deși urcasem ierarhia universitară din Canada și S.U.A. până la ultima treaptă, în țara mea natală rămăsesem pe loc: plecasem lector, iar la întoarcere eram forțat să fiu tot lector…). 

Scrâșnind din dinți, m-am conformat, și m-am înscris cuminte la două examene – întrucât îndeplineam cerințele –, pe două posturi de lector, recent scoase la concurs de Universitatea “Lucian Blaga” (Lector universitar, poziția 17: “Poezia română ca world poetry”; respectiv Lector universitar, poziția 31: “Limba engleză contemporană și practica traducerilor”). În naivitatea mea, mă gândeam că postul de lector pe poziția “Poezia română ca world poetry” mi se potrivește ca o mănușă: printre cele peste 1500 de cărți pe care le-am scris în engleză sunt și vreo duzină despre autori români, inclusiv câțiva poeți (M. Eminescu, L. Blaga, N. Stănescu, T. Tzara, I. Barbu, A. Blandiana, M. Ivănescu etc.) pe care eu m-am străduit să-i prezint lumii întregi prin cărți scrise într-o limbă de circulație mondială, contribuind astfel la efortul colectiv de a face din poezia română o poezie universală (o “world poetry”, așa cum o cerea postul). Tot pentru a face poezia română cunoscută lumii întregi, timp de câțiva ani am ținut – ca voluntar, adică neplătit! – și un curs de literatură română la un colegiu din Ontario, așa cum se poate observa și din fotografiile de mai jos:

Și, da, sunt mândru că am reușit să insuflu dragostea pentru literatura română studenților mei canadieni (care se trezeau sâmbetele dis-de-dimineață doar pentru a studia autori români!), aducându-i pe câțiva dintre ei până la nivelul în care îl puteau citi pe Eminescu în original. (Cu toate acestea, nimeni nu a scris niciodată despre asta în România, iar premiile de excelență ale Președintelui României pentru profesorii din diaspora – da, există și așa ceva! – m-au ocolit cu desăvârșire – nu că m-ar fi interest personal, dar așa poate că am fi putut continua programul început de mine). 

            Tot ca o mănușă am crezut că mi se potrivește și cealaltă poziție de lector pe care am aplicat, și-anume cea de Limba engleză contemporană și practica traducerilor. Faptul că sunt autorul a peste o mie de cărți în limba lui Shakespeare – atât de critică literară, cât și de lingvistică și filozofia limbajului – am crezut că îmi oferă destule prerogative pentru a putea concura pe acest post. La asta se adaugă și girul dat cărților mele de personalități precum cel mai mare critic literar din SUA, Harold Bloom (un fel de George Călinescu american), de Richard Rorty (considerat unul din cei mai importanți filozofi americani din toate timpurile), ori, printre mulți alții, de scriitorii John Updike și Alice Munro, cea din urmă laureată a Premiului Nobel. Nici măcar faptul că am primit o recomandare pe coperta a patra a unei cărți de-a mele de lingvistică de la Noam Chomsky, considerat a fi “the father of modern linguistics” (părintele lingvisticii moderne) nu i-a convins pe cei de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu cum că aș fi un candidat protrivit pentru poziția de lector în Limba engleză contemporană și practica traducerilor. Nici traducerile mele nu au fost mai convingătoare, deși am publicat în S.U.A. și Canada o duzină de cărți traduse din diferite limbi în limba engleză, unele dintre ele recunoscute pentru gradul lor de dificultate, așa cum ar fi Bhagavad Gita (cartea sfânta a hindușilor), Dhammapada (cartea sfânta a budiștilor), Shiva Samhita, Yoga Sutra lui Patanjali, The Gospel of Thomas (Evanghelia lui Toma), The Egyptian Book of the Dead (Cartea egipteană a morților), Tractatus-ul lui Wittgenstein ori poeziile lui Paul Celan.

            Nu faptul că nu am obținut numirea pe unul dintre aceste posturi m-a deranjat, ci faptul că nici măcar nu am fost lăsat să concurez pe ele, pe motiv, chipurile, că dosarul meu ar fi fost incomplet, ceea ce este un neadevăr, pe care îl voi releva în rândurile ce urmează. De fapt, posturile cu pricina fuseseră promise unor alți candidați, iar înscrierea mea la examen i-a setat pe cei responsabili într-un veritabil panic mode. Știind că dacă voi ajunge în sala de examinare le va fi greu să mă respingă, cei responsabili de concurs au făcut tot posibilul să mă respingă înainte că eu să pot ajunge să susțin examenele. Cum au reușit să facă asta? Respingându-mi dosarele pentru concurs, pe motiv că ar fi… incomplete. Documentul incriminat este o anexă ce constă într-o autoevaluare, pe care eu au am inclus-o în dosar, atâta doar că nu în formatul cerut, și-anume Microsoft Excel, ci în Microsoft Word. Motivul pentru care nu am folosit anexa în Microsoft Excel (care se descărca de pe website-ul universității), și am folosit în schimb un document în Microsoft Word este cât se poate de simplu: anexa în Microsoft Excel, așa cum era ea oferită de universitate, nu avea spațiu destul pentru că eu să îmi trec toate publicațiile apărute în perioada pe care se efectua autoevaluarea (trei ani), ceea ce nu era în avantajul meu. Astfel că am recurs la Microsoft Word. Punctajul autoevaluării nu a fost afectat, iar el era oricum cu mult mai mare decât cel al contracandidaților mei (și tocamai aici e miezul problemei!).

           O bună parte din posturile scoase la concurs de Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, așa cum au fost și acestea, sunt “croite” special pentru candidații care sunt declarați câștigători încă înainte de a începe concursul (faptul că despre cei doi câștigători mi s-a spus că vor câștiga concursul cu săptămâni înainte că el să fi avut loc nu poate fi o coincidență).

REPLICA ULBS

Referitor la acuzațiile nefondate la adresa Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, transmise presei și vehiculate ulterior în spațiul public de către dl. Daniel Deleanu, vă comunicăm următoarele:

1. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu desfășoară întotdeauna concursurile pentru ocuparea posturilor din cadrul structurilor sale într-un mod transparent și echitabil, cu respectarea tuturor prevederilor legale, care includ inclusiv posibilitatea de contestare a proceselor de selecție și a rezultatelor concursurilor. Până în momentul de față, însă, la registratura ULBS nu s-a înregistrat nicio contestație sau vreo sesizare cu privire la modul în care au fost evaluate dosarele de concurs depuse de către dl. Daniel Deleanu. 

2. Afirmația d-lui D. Deleanu potrivit căreia „o bună parte din posturile scoase la concurs de Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu […] sunt «croite» special pentru candidații care sunt declarați câștigători încă înainte de a începe concursul” reprezintă pur și simplu o calomnie, pentru care ULBS îl va acționa în instanță pe dl. D. Deleanu, dacă acesta nu își va retracta afirmațiile și nu își va cere scuze public față de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. 

3. Afirmația d-lui D. Deleanu potrivit căreia d-sale i s-a respins dosarul de concurs doar pentru că anexa sa de autoevaluare a fost completată în Microsoft Word și nu în Microsoft Excel reprezintă o altă minciună, pentru demontarea căreia, din nefericire pentru dl. D. Deleanu, ne vedem nevoiți să destrămăm pânza de calități auto-flatante pe care d-sa a țesut-o cu atâta migală în scrisoarea pe care a trimis-o presei sibiene.

Astfel, motivul pentru care dl. D. Deleanu a fost declarat neeligibil pentru ocuparea ambelor posturi de lector pentru care s-a înscris la concurs a fost, conform procesului-verbal al comisiei de verificare, „lipsa documentelor justificative privind îndeplinirea standardelor ULBS” pentru ocuparea unui post de lector. Numai că respectivele „documente justificative” nu se refereau la simplul format al documentelor (Word sau Excel), ci la lucruri mult mai serioase, precum următoarele:

a)         În CV-ul depus în cele două dosare de concurs, dl. D.D. își prezintă activitatea sa timp aproape 20 de ani (2002-2021) ca „Profesor universitar de creație literară (creative writing), literatură comparată (comparative literature) și literatură universală (world literature) la Writers College din Tampa, Florida (S. U. A.), la acea dată cea mai mare școală de literatură din lume”. Și totuși, o simplă căutare pe Google ne arată că „Writers College din Tampa” pur și simplu NU EXISTĂ. Nu excludem ca – așa cum zice dl. D.D. în același CV – instituția în cauză să fi fost cumpărată în anul 2021 de „o universitate din China” (nu ni se spune care); dar cum e posibil ca „cea mai mare școală de literatură din lume” să nu fi lăsat absolut nicio urmă în spațiul virtual? Nicio pagină de Wikipedia care să-i consemneze „recordul”? Niciun (alt) „profesor” care să-și treacă în CV că a predat acolo? Niciun alumnus mândru că a absolvit-o?

b)         Nu este singura ciudățenie din CV-ul d-lui D.D., care ne asigură că în perioada aprilie 2001 – septembrie 2012 a fost șef al departamentului de engleză de la Cambridge Academy din Markham, Ontario, „o instituție de tip «preppie school», care pregătește studenții deja admiși la Cambridge University pentru tranziția de la liceu la facultate, oferindu-le un an pregătitor”. Cu toate acestea, din același CV rezultă că în perioada septembrie 2004 – iunie 2005 dl. D.D. a efectuat „studii postdoctorale de filologie la Cambridge Academy din Markham, Ontario”, încheiate cu media de absolvire 10. E greu de spus ce bizarerie sare mai tare în ochi aici: că așa-zisa „academie” se limita la a fi o „preppie school”, într-una din variantele d-lui D.D., și că oferea în același timp și „studii postdoctorale”, într-altă parte a CV-ului; sau că dl. D.D. era în același timp și șef de departament, și cursant la programul pe care – după declarațiile sale – îl conducea… În orice caz, pentru cei care caută pe Google zisa „academie” și află că ea e, de fapt, un simplu liceu, CV-ul d-lui D.D. oferă, ca și în cazul anterior, o explicație comodă: tot chinezii sunt de vină, deoarece „Cambridge Academy a fost cumpărat în 2020 de o universitate din China și transformat într-un simplu colegiu”. Atâta doar că ultima parte a afirmației este o minciună, întrucât, conform profilului postat la adresa https://www.schoolandcollegelistings.com/CA/Markham/1737237173216162/Cambridge-Academy-Private-Secondary-School, Cambridge Academy se definea încă din anul 2016 ca „private secondary school”.

c)         Dacă exemplele de mai sus nu sunt suficiente pentru a contura profilul și credibilitatea d-lui D. Deleanu, să mai adăugăm că, potrivit aceluiași CV, domnia sa ar fi fost, în perioada septembrie 2002 – iulie 2008, „profesor asociat (associate professor)” de literatură engleză la Kennedy International College din Toronto (un alt liceu!), iar între 15 mai și 15 octombrie 2004 șef al Departamentului de Engleză (Head of the English Department) din aceeași instituție; și că, în perioada septembrie 1996 – iulie 2008, dl. D.D. a funcționat și pe poziția de cadru didactic la Liceul „Betania” din Sibiu, unde a predat limba română, limba engleză și literatură universală, iar, „pentru activitatea didactică susținută”, a obținut calificativul „Foarte bine”. 

d)         Din intersectarea reperelor cronologice de mai sus, rezultă că, cel puțin în perioada septembrie – octombrie 2004, dl. D.D. avea un program de lucru supraomenesc: în fiecare săptămână, domnia sa se trezea luni dimineața, preda ca full professor la Writers College din Tampa (Florida, SUA); se deplasa apoi 2.000 de km, până la Markham (Ontario, Canada), unde conducea departamentul de engleză și studia ca postdoctorand; mai făcea 26 de km până la Toronto, unde preda literatură și conducea un alt departament de engleză; zbura, apoi, 7.000 de km până la Sibiu (România), pentru a obține calificativul „foarte bine” la Liceul Betania; și se întorcea în fiecare săptămână la Tampa (SUA), parcurgând încă 8.500 de km, doar ca s-o ia de la capăt. 

e)         Dincolo de aceste absurdități, fapt e că în dosarele de concurs depuse de dl. D. Deleanu la ULBS nu există nicio dovadă concretă că domnia sa ar fi predat vreodată la o universitate sau că ar fi deținut vreun titlu academic în Statele Unite sau în Canada.

f)          Deși atât în scrisoarea trimisă presei, cât și în CV-ul său dl. D. Deleanu se declară mândru „autorul a peste 1500 (o mie cinci sute) de cărți de specialitate”, despre o mare parte dintre acestea nu se pot identifica dovezi că ar exista, iar cele care există au apărut la edituri-fantomă. De exemplu, cărți precum Madeleine L’Engle and the Paideic Reality of the Imaginary (ISBN: 9781678114039), Robert Browning’s Poetry: A Philosophical Reading (ISBN: 9781471752179), Outside the Human Race: An Introduction to Elias Canetti’s Fiction (ISBN: 9781471659560) – și lista ar putea continua cu câteva sute de titluri – nu se găsesc nicăieri pe internet și e discutabil dacă ele există sau nu.

g)         În rest, o căutare pe Google Scholar arată că până prin 2010 dl. D.D. și-a publicat „cărțile” la Buxton University Press. Potrivit Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Buxton_University), Buxton University este o formă de escrocherie care, prin intermediul site-ului https://www.instantdegrees.com, le promitea naivilor eliberarea de diplome universitare în 24 de ore. În momentul de față, diplomele emise de „universitatea” în cauză sunt considerate ilegale în mai multe state americane. 

h)         După 2011, când Buxton University s-a desființat, dl. D.D. și-a scos restul „cărților” (peste 1000) la LogoStar Press. Editura nu are un site propriu și e discutabil că ea există ca editură. Singura dovadă a existenței ei se află pe site-ul www.lulu.com, un site de self-publishing, în care fiecare autor are posibilitatea să-și publice o „carte” în format .pdf, cu condiția să și-o editeze singur și să plătească site-ului o anumită sumă de bani. Prin urmare, ca și universitatea care emitea diplome-instant, dl. D.D. a găsit o cale să producă și el cărți-instant.

i)          De altfel, indiferent dacă ele există sau nu, despre cele 1500 de „cărți” publicate de dl. D.D. în SUA nu s-a scris nicio recenzie în mediul academic american. Altfel spus, cu sau fără cărți, dl. D.D. nu există ca autor pentru comunitatea academică internațională.

j)          Totodată, în afara „cărților” sale, a căror relevanță am fost arătată anterior, dl. D.D. nu a mai produs nicio altă lucrare științifică în Canada și S.U.A. Mai exact, în cele două decenii în care a predat în America de Nord, dl. D.D. nu a fost capabil să publice niciun articol științific în vreo revistă peer review din mediul academic internațional.

k)         Cât privește recomandările din partea diverselor personalități cu care dl. D.D. se laudă în varii împrejurări, autenticitatea acestora nu poate fi verificată din surse independente. De exemplu, pe coperta a patra a romanului său Bodhidharma’s Secret, apărut în septembrie 2022, dl. D.D. publică o recomandare elogioasă a criticului american Harold Bloom. Atâta doar că eminentul critic american decedase în octombrie 2019. Să fi așteptat nerăbătorul domn Deleanu încă cel puțin 3 ani pentru a-și publica un volum recomandat de un nume care i-ar fi deschis orice ușă editorială? Sau să fie la mijloc o altă explicație, asupra căreia nu mai are rost să speculăm?…

Prin urmare, din cele de mai sus rezultă că cea mai mare parte (dacă nu cumva întreaga) carieră universitară americană a d-lui Daniel Deleanu este o ficțiune, ceea ce explică avizul negativ dat de către comisia de verificare a standardelor ULBS, așa cum sunt stipulate ele în metodologia de concurs, care este disponibilă pe site-ul instituției noastre.

Însă, dincolo de toate aceste dovezi de fals și impostură, nu înțelegem încăpățânarea d-lui Daniel Deleanu de a deveni cadru didactic în ULBS, atâta timp cât domnia sa recunoaște că nu e suficient de pregătit pentru asta, evaluându-și în propriul CV nivelul de cunoaștere a limbii române drept „bine”, iar cel al limbii engleze – „binișor”…

Publicitate