12.4 C
Sibiu
vineri, 29 martie, 2024

Consilierii locali USR Turnu Roșu vor să implice cetățenii în procesul de luare a deciziilor în administrația locală (C.P)

Știri din Județ

Filiala locală USR Turnu Roșu a transmis către mass-media următorul comunicat de presă:


Consilierii locali USR au propus introducerea unui sistem de bugetare participativă și pentru comuna Turnu Roșu, astfel încât cetățenii să poată fi implicați în procesul de luare a deciziilor în administrația locală.

Acest sistem ar fi permis cetățenilor să aibă o voce activă în alocarea resurselor și în luarea deciziilor, în special a celor care le impactează viețile. Din păcate, în unele administrații rigide și opace, acest sistem încă nu este dorit sau acceptat, preferându-se o abordare centralizată a deciziilor.

Este și cazul primarului din Turnu Roșu, Stelian Istrate, care refuză din nou propunerile venite din partea consilierilor USR chiar dacă acestea sunt în favoarea cetățenilor. Motivul? Evident, apartenența politică a inițiatorilor dar și limitarea puterii edilului ce ar surveni odată cu implementarea acestui sistem.

”Bugetarea participativă e cel mai frumos exercițiu de transparență în cheltuirea banului public și cel mai frumos concurs de idei ale cetățenilor, pentru o viață mai bună în comuna noastră. Eu nu înțeleg să fac altfel administrație decât implicând cetățenii în actul decizional. Cum altfel să construiești punți de încredere între autoritatea publică și oameni, dacă nu îi întrebi de fapt chiar pe ei, deschis, ce își doresc? Și nu îi asculți și inviți să își aducă fiecare contribuția și ideile pentru ca Turnu Roșu și Sebeșu de Jos să se transforme în două sate pitorești de munte, vârf de lance în mediu rural? Dacă anul acesta nu am reușit, nu renunțăm, vom propune din nou la anul, vom veni cu inițiativa până când vom reuși și până când vom vedea ideea transformată în realitate!” a declarat Andreea Anghel, liderul consilierilor locali USR Turnu Roșu.

Andreea Anghel, liderul consilierilor locali USR Turnu Roșu

Tot în bugetul de acest an s-a propus de către consilierii USR si achiziționarea unei mașini care să transporte lemnul către persoanele din comuna care nu au alte posibilități. O altă investiție care putea aduce un mare beneficiu pentru locuitorii din comuna, dar nici asta nu s-a vrut probabil pe același considerent, propunerea nefiind înca de interes electoral.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Ultimele Știri